Pomenirea Sfinților patruzeci și cinci Mucenici, care au mărturisit în Nicopolea-Armeniei
Hulit, batjocurit, răstignit, ucis, îngropat și înviat, Hristos a născut în lume o putere de a crede în El, care, de-a lungul veacurilor, a crescut neîncetat. Propovăduitorii dumnezeieștii Sale învățături au fost prinși și aruncați în temnițe, dar întotdeauna s-au ridicat alți martiri să vestească cuvîntul Adevărului. Închinătorii Lui au fost surghiuniți și omorîți, dar sute de mii de alți noi credincioși au mărturisit că Hristos este Viața și că cei ce ascultă cuvintele Lui nu vor muri în veac. Așa s-a întîmplat și în cetatea Nicopol, din Armenia, pe timpul împăratului Licinius (308-321), unde creștinii erau prinși și uciși. Cu toate acestea, numărul lor, în loc să scadă, a crescut fără încetare. Credința în Hristos a luminat în acel oraș și mințile unor conducători locali, între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil și Antonie. Aceștia, fără nici o teamă de a-și pierde funcțiile și averile și-au arătat credința lor în Cel înviat din morți. Pentru aceasta au îndurat chinuri pe care numai o minte diabolică le-a putut scorni. Împreună cu ei au pătimit și alți 41 de creștini. Toți au primit cununi de Mucenici, sfîrșindu-și prin foc viața lor pămîntească.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea celor șapte fii ai Sfintei Felicitas
Pe vremea împăratului Antonin, cînd prefect al Romei era Publius, slujitorii cultului zeilor romani au provocat o revoltă care a dus la arestarea și aruncarea în închisoare a unei nobile doamne numită Felicitas și a celor șapte fii creștini ai săi. Moartea glorioasă a celor șapte sfinți frați martiri: Ianuariu, Felix, Filip, Silvan, Alexandru, Vitale și Martian este serbată cu multă cinste la Roma. Sfîrșitul pămîntesc al lor a fost unul foarte crud. Ianuariu, după ce a fost bătut cu vergi și torturat în temniță, și-a dat sufletul sub loviturile de bice cu vîrfuri plumbuite; Felix și Filip au fost zdrobiți cu lovituri de bastoane; Silvan a fost aruncat într-o prăpastie; Alexandru, Vitale și Martian au fost executați prin tăierea capului. Astfel, căzuți pradă morții prin diferite chinuri, cu toții au fost învingători și martiri glorioși ai lui Hristos. Triumfînd împreună cu mama lor, s-au ridicat la cer pentru a primi coroanele bine meritate. Ei, care din iubire pentru Dumnezeu au disprețuit amenințările oamenilor, pedepsele și torturile, acum au devenit în împărăția cerurilor prieteni ai lui Hristos. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns