Sîmbătă, 27 septembrie
Pomenirea Sfîntului Mucenic Calistrat și cei împreună cu dînsul
Sfîntul Calistrat a fost originar din Cartagina și era ostaș la Roma, în zilele împăratului Dioclețian. Dregătorul Persetin a aflat că Sfîntul Calistat este creștin și a dat poruncă să fie bătut pînă cînd va îmbrățișa idolatria. După multe suferințe, a fost băgat într-un sac și aruncat în mare. Dar, rupîndu-se sacul, Sfîntul a ieșit nevătămat din valurile apei. Văzînd această minune, cei patruzeci și cinci de slujitori care-l bătuseră au crezut în Hristos. Auzind cele petrecute, Persetin a dat ordin să fie închiși cu toții în temniță. Acolo, Sfîntul Calistrat i-a învățat pe ucenicii său despre Judecată, despre Înviere, despre suflet și celelalte dogme ale credinței.
Cînd au fost scoși din temniță pentru a fi trimiși din nou în fața dregătorului, creștinii au trecut pe lîngă un templu păgîn și, făcînd o rugăciune, toți idolii au căzut la pămînt, sfărîmîndu-se ca de un cutremur. Cei de față, 184 de slujitori, văzînd aceasta, au crezut și au mărturisit și ei pe Hristos. Tuturor, împreună cu Sfîntul Calistrat, li s-au tăiat capetele.
Duminică, 28 septembrie
Pomenirea Sfîntului Hariton Mărturisitorul
Sfîntul Haritona trăit pe vremea împăratului Aurelian și era originar din cetatea Iconiei, țara Licaoniei. Aici strălucea în dreapta credință, ca cel mai bun dintre creștini. Într-o zi, cînd a fost adus înaintea judecătorului roman, a mărturisit cu îndrăzneală că zeii sînt diavoli, iar Hristos este Dumnezeu. Pentru acest fapt, Sfîntul a fost bătut de patru slujitori fără cruțare. Dumnezeu l-a întărit și l-a făcut sănătos. A doua zi, l-au scos din nou la judecată, l-au schinguit și l-au aruncat în temniță. Murind împăratul Aurelian, a fost eliberat și Sfîntul Hariton, care s-a retras în pustie. Aici, a căzut în mîinile unor tîlhari, care, neavînd ce să ia de la dînsul, l-au luat spre a-l vinde. Din fericire, în vasul în care hoții țineau vinul, și-a vărsat otrava un șarpe și, cînd au băut din vas, toți tîlharii au murit. Văzînd cele petrecute, Sfîntul Hartion a reușit să scape, plecînd din nou în pustie. Acolo, într-o peșteră, a făcut o biserică și, cu aurul găsit la tîlhari, a făcut o mănăstire, unde îi învăța pe frați calea cea mîntuitoare. Mulți credincioși au venit și au luat binecuvîntare și sfat de la Sfîntul Hariton, a cărui viață a fost o continuă viețuire
creștinească.
Sinaxar romano-catolic
Sîmbătă, 27 septembrie
Pomenirea Sfîntului Vincențiu de Paul
Sfîntul Vincențiu de Paul s-a născut la 24 aprilie 1581, fiind al treilea copil al unei familii de agricultori săraci. La vîrsta de 19 ani a fost sfințit preot. Într-o zi, călătorind pe mare, a fost prins de corsari, care l-au vîndut unui proprietar musulman din Tunisia, unde a stat doi ani de zile, muncind din greu. Bunătatea și înțelepciunea lui l-au adus la credința creștină chiar pe stăpînul său, care l-a și repus în liberatate. La reîntoarcerea spre patrie, a trecut prin Roma, unde i s-a încredințat un mesaj către Henric al IV-lea al Franței, cu care va deveni prieten. Vincețiu și-a stabilit centrul activității sale la Paris, cerînd și obținînd, totodată, serviciul de „Preot al condamnaților la galere”. În această calitate a intervenit pînă la rege pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a celor care vîsleau din greu și adesea mureau. Sfîntul Vincențiu a organizat opere de salvare și creștere a nou născuților părăsiți la colțuri de stradă, ori pe scările bisericilor. El le spunea preoților săi: „Să-l iubim pe Dumnezeu, dar să-l iubim pe cheltuiala noastră, cu truda brațelor noastre, cu sudoarea frunții noastre”. Sfîntul Vincețiu a reușit să trezească și să cultive în nenumărate suflete dragostea sinceră și activă față de Hristos. Sfîntul Vincețiu de Paul a părăsit viața pămîntească la 27 septembrie 1660.
Duminică, 28 septembrie
Pomenirea Sfîntului Venceslau
Creștinismul a fost introdus în Boemia de sfinții Chiril și Metodiu pe vremea regelui Vratislau. La moartea acestuia, în anul 920, credința creștină se afla încă la începuturile ei, și mulți principi mai păstrau încă obiceiurile păgîne. Deoarece Venceslau, fiul regelui, era minor cînd tatăl său a murit, soția regelui a preluat conducerea în calitate de regentă și a început o acțiune de combatere a credinței creștine; o parte din biserici au fost închise, iar preoții misionari trimiși peste hotare. Mai mult, Venceslu a fost constrîns să participe la diferite ritualuri păgîne, deși în sufletul său și în ascuns a continuat să cultive deprinderile învățate de la bunica sa Ludmila. Cînd a ajuns la vîrsta de 18 ani, Vencesalau a preluat conducerea și a impus punctul de vedere al tatălui său, atît pe tărîm politic, cît și pe tărîm religios. A rechemat pe misionarii și preoții exilați, a încurajat construirea de biserici și mănăstiri, și a iertat-o pe mama sa pentru toate greșelile comise. Acest principe a ținut atît de mult la datoriile sale de creștin, încît odată a ajuns cu întîrziere la o importană adunare convocată de împăratul Otto, deoarece a voit să participe mai întîi la Sfînta Liturghie. Venceslau a fost omorît de fratele său mai mic și servitorii acestuia, după ce a ieșit dintr-o biserică. A fost cinstit ca primul sfînt al popoarelor slave și în anul 1929, la o mie de ani de la moartea lui, au avut loc manifestări solemne. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns