Pomenirea Sfîntului Mucenic Ipatie, făcătorul de minuni
Sfîntul Ipatie, episcopul Gangrelor, din Paflagonia, a fost unul dintre cei 318 Sfinți Părinți de la întîiul Sinod Ecumenic, care s-a ținut la Niceea, în vremea Sfîntului împărat Constantin. Înarmat din tinerețe cu înțelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie a luptat pentru propovăduirea dreptei credințe, făcîndu-se vestit prin semnele minunate pe care le lucra Dumnezeu prin el, ca unul ce era cu totul plin de Duhul Sfînt. Într-o zi, pe cînd fericitul Ipatie se întorcea din Constantinopol la cetatea sa Gangra, o ceată de eretici l-au pîndit, și, ca niște fiare sălbatice, s-au repezit asupra lui, străpungîndu-i trupul cu sulițele și umplîndu-l de răni. Apoi, l-au aruncat într-o prăpastie, pradă păsărilor și sălbăticiunilor. Deși se zvîrcolea în durerile morții, Cuviosul Ipatie și-a adunat puterile și s-a rugat spre iertarea și îmblînzirea ucigașilor lui. Dar, pe cînd se ruga, o femeie din rîndul ereticilor, luînd o piatră ascuțită, i-a zdrobit capul Cuviosului episcop și l-a lăsat mort. Trupul său a fost ascuns în șura de paie a unui gospodar din apropiere. Aflînd aceasta, creștinii din Gangra au venit și au luat trupul Sfîntului și, cu multă dragoste și cinste, l-au îngropat. Sfintele lui moaște au făcut multe minuni și tămăduiri, cu darul lui Hristos, tuturor celor ce veneau cu credință la mormîntul lui.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Amos
Amos este primul profet care a scris comunicările sale, oferindu-ne astfel un prim document asupra profetismului și un prețios izvor de cunoaștere a vieții și obiceiurilor poporului ales, cu șapte secole și jumătate mai înainte de Hristos. El și-a desfășurat activitatea între anii 762 și 750 î. Hr. în urma unei chemări divine, care l-a rupt de localitatea sa Teqoa, din apropierea Betleemului. Amos și-a ridicat glasul împotriva respectării doar formale a Legii, vestind apropierea pedepsei lui Dumnezeu, care va distruge regatul, va lovi pe cei bogați și va face să dispară acel cult idolatric constînd din solemne manifestări externe. „Săvîrșiți binele, și nu răul, dacă voiți să mai trăiți”, spunea el. Prin gura profetului, justiția divină a trimis o ultimă chemare, înainte de dezastrul nimicitor. Amos le-a propusă să aleagă între o existență fără Dumnezeu, și o existență cu Dumnezeu. Le-a reamintit evreilor că ultima încercare va fi din partea lui Dumnezeu tot o rechemare la respectarea legămîntului încheiat cu poporul său „ales dintre toate neamurile pămîntului”, legămînt ce își va avea împlinirea desăvîrșită în împărăția veșnică a lui Mesia. Împlinindu-și misiunea profetică, Amos a revenit în satul său, unde, potrivit unei tradiții, ar fi fost lovit cu o bîtă în tîmplă de fiul preotului Amasia, pentru a închide acea voce supărătoare, deosebit de severă față de ipocrizia castei preoțești. (C. Gh.)
Lasă un răspuns