Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Vincențiu de Paul.
Trăia un sfînt părinte, în mănăstirea Percersca, înainte văzător cu duhul. Odată, în timp ce stătea în biserică la locul său, a ridicat privirea către cei ce cîntau în strană și a văzut un drac umblînd și dînd tîrcoale pe la fiecare. Era îmbracat ca un om de rînd și purta în mînă niște scai. Cînd trecea pe lîngă un om arunca cu scaie în el și atunci, după puțin timp, acela se slăbea cu mintea și, găsindu-și oarecare pricini, ieșea din biserică și pleca la alte treburi. Iar dacă scaiul nu se lipea de vreunul dintre cei prezenți la slujbă, acela stătea întemeiat în biserică pînă ce se sfîrșea sfînta liturghie. Atunci, sfîntul părinte a povestit oamenilor cele văzute și aceia s-au întărit cu gîndul și nu au mai ieșit din biserică înainte de sfîrșit.
„Dacă vreodată gîndurile spurcate îți tulbură mintea să nu deznădăjduiești, ci să-ți aduci aminte de îndurările lui Dumnezeu. Pentru că un căpitan de corabie nu e mustrat pentru că a lăsat valurile să lovească în corabia sa, ci pentru că s-a lenevit și nu s-a luptat împotriva valurilor și n-a scăpta la limanul ce sta înaintea sa. Iar îndurările lui Dumnezeu sînt limanul acesta. Căci, dacă vrăjmașul ridică împotriva noastră tulburare de gînduri necurate, pe care ne este rușine a le pomeni și ne zice: «ai pierit nu mai este, pentru tine, nici o nădejde de mîntuire», vrînd să ne cufunde întru deznădăjduire, tu să nu te încrezi în cele zise de el, ca să nu-ți sperii sufletul. Ci, cu cît îngreuiază sufletul tău cu deznădejdea, cu atît noi să-l ușurăm, cu nădejdea celor ce vor să fie, aducîndu-ne aminte de îndurările lui Dumnezeu. Cînd zi diavolii către noi: ai pierit, nu mai poți să te mîntuieși, noi să zicem către ei: Avînd pe Dumnezeu îndurat și îndelung-răbdător, nu vom deznădăjdui de mîntuirea noastră: că Cel ce a zis: Nu numai de șapte ori a ierta aproapelui, cu de șaptezeci de ori cîte șapte, Acela, cu mult mai mult va lăsa păcatele celor de așteaptă mîntuirea Lui. Atunci să zicem: Îndurat și multmilositv, mult răbdător fiind Dumnezeu, Care iartă păcatele , pentru ce nu vă îndulciți, mai mult, din dulcețile lumii, că, după aceea, vă veți pocăi? Să zicem și noi către ei: Ceea ce am făcut, am făcut. Iar acum, fiindcă Scriptura mărturisește că este ceasul cel mai de pe urmă, să luăm aminte la acest ceas, să nu ne lenevim de mîntuirea noastră, și să nu mai facem înaintea Domnului nimic rău. Că te-ai asemănat unui bărbat ce stă sub un copac și cînd s-au adunat asupra lui fiarele sălbatice, el se suie sus și fiarele nu-l ating. Socotește, dar, copac, frica de Dumnezeu și-ți va fi darul ajutător ție, în toate căile în care vei merge, și vei surpa pe vrăjmații tăi. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns