• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Sindicaliștii din BNS au devenit „turnători”

Sindicaliștii din BNS au devenit „turnători”

Ziarul de Bacau 2 noiembrie 2002 Lasă un comentariu

LikeShare

• 11.000 de sindicaliști din BNS vor fi puși „să-i dea în gît” pe marii corupți din județul Bacău • ei vor trece toate informațiile pe care le au despre corpuți pe niște formulare, care, ulterior, vor fi centralizate la București • de ele se vor ocupa instituțiile statului abilitate să-i pedepsească pe corupți

„Alianța anticorupție. Mass Media, ONG și sindicatele în acțiune” este titlul programului demarat ieri de filiala Bacău a Blocului Național Sindical (BNS), în parteneriat cu Agenția de Monitorizare a Presei – Academia Cațavencu și Asociația Română de Transparență. „Chiar dacă nu își propune să stîrpească din rădăcini corupția ce macină de cîțiva ani buni întreaga societate, proiectul este menit să îi aducă în atenția opiniei publice pe toți care și-au făcut din furt și fraudă din banul public un mod de a face afaceri. Corupția înseamnă furt. Un funcționar corupt, dacă este bine plasat, poate să pună pe butuci un întreg sector de activitate economică. Cu toate acestea, nici un nume de mare corupt nu a fost arestat în ultimii ani. Salariile mici și șomajul sînt principalele ținte ale luptei sindicale. La această oră, o bună parte a populației se află la limita subzistenței, iar acest lucru se datorează în mare parte corupției. Este și motivul pentru care am hotărît să ne implicăm în identificarea celor mai grave cazuri de corupție din județ”, a precizat, ieri, Vasile Fain, președintele Flialei Bacău a BNS. Proiectul lansat ieri la Bacău a fost demarat și în județele Brașov, Bihor, Gorj și Vrancea, precum și în municipiul București, unde au apărut pînă acum cele mai numeroase semnale legate de corupție în rîndul funcționarilor publici sau agenților economici. Membrilor BNS din aceste localități le-au fost înmînate chestionare în care li se cere părerea cu privire la instituțiile în care sînt semnalate cele mai multe acte de corupție. Totodată, sindicaliștilor li se solicită să spună numele sau funcția persoanelor despre care au aflat că au săvîrșit acte de corupție, precum și persoana care a obținut beneficii de pe urma săvîrșirii acestei infracțiuni. „Salariații instituțiilor știu cel mai bine cine din conducere a obținut beneficii nemeritate de pe urma tranzacționării unui contract, ce comisioane a primit pentru aducerea unui utilaj, precum și ce firme au obținut lucrări de reparații sau de alt gen prin încredințări directe sau prin licitații mai mult sau mai puțin mascate. Ca să faci toate astea trebuie să fii bine înfipt într-un scaun. Mulți dintre directori își asigură actualele poziții cu ajutorul partidelor politice, fie că sînt din opoziție sau de la putere. Cîtă vreme cei care vor face aceste declarații vor rămîne sub semnul anomimatului, vor fi feriți de orice fel de represiuni”, este de părere Vasile Popa, purtător de cuvînt al Filialei Bacău a BNS. La rîndul său, Ion Bălan, liderul Sindicatului Hidroconstrucția, a precizat că este convins că mulți dintre sindicaliști s-au obișnuit deja că trebuie să dea o sută de dolari pentru a obține un carnet de conducere sau că trebuie să scoată ceva din buzunar pentru a fi mai bine îngrijit în spital. „Au ajuns deja lucruri care fac parte din cotidian. De 12 ani auzim despre programe anticoruție, de șpăgi sau de comisioane luate în urma unor afaceri. De 12 ani vedem cu «ness-ul și cartușul de țigări» se transformă în sute de mii de dolari dosite în conturi secrete, și de 12 ani aflăm de cazuri de corupție denunțate de presă, dar nepedepsite de autorități”, a mai spus Vasile Fain.

Primii sindicaliști chestionați de BNS sînt membrii Sindicatului Avias din Bacău, iar în zilele următoare vor fi împînzite astfel de formulare și în celelelate instituții din județ, unde salariații fac parte din sindicate afiliate la BNS. La sfîrșitul acestei luni va fi făcut un prim bilanț al acestei acțiuni. Materialele semnalate de presa locală referitoare la acte de corupție precum și informațiile primite de la sindicaliști vor fi trimise la grupul central de inițiativă al acestui proiect, care se află la București. De aici, cazurile vor fi predate, după caz, Parchetului, Poliției, Gărzii Financiare, Judecătoriei, Curții de Apel, Curții Supreme de Justiție, Parchetului Național Anticorupție, precum și celorlalte instituții abilitate în cercetarea și combaterea infracțiunilor de coruție. Rămîne de văzut dacă transformarea sindicaliștilot din BNS în „turnători” va avea succes. (E.SOLOMON)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 12 – 17 mai 2025

Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Aerostar SA Bacău anunță un profit în scădere semnificativă. Vezi explicațiile conducerii companiei!

Tânără din Bacău, „tămăduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Macrou la FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești
  • Dragos la Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
  • Ștefan la Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
  • Nafets la Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”
  • Dl.Trandafir la Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău