La margine de Uniune Europeană, insula mediteraneeană unde s-au încrucișat drumurile mai tuturor civilizațiilor umane, Cipru, a devenit, acum, și laborator pentru experimente financiar-economice. Ruptă în două de istoria pe care nici grecii, nici turcii n-o acceptă ca fiind comună, țara aceasta trăiește de pe urma climatului însorit și al banilor aduși de prin lumea largă de personaje mai mult sau mai puțin onorabile. Nu e un „paradis fiscal” în accepțiunea definiției. Mai degrabă este un refugiu discret și – până mai ieri! – sigur pentru averile greu de justificat.
Toată lumea – de la Londra la Tokio și de Moscova la Sydney – cunoștea acest statut al Ciprului. Nu doar miliardarii ruși și-au depozitat dolarii în băncile cipriote. Sunt mii de români care și-au deschis aici firme offshore. Și, la cât de supărat s-a arătat premierul Regatului Unit, probabil că numeroși britanici sunt afectați de confiscarea unor părți consistente din depozitele și investițiile înregistrate în Cipru. Atunci care-i „chichirezul” de s-au repezit UE, FMI și alte organisme internaționale asupra acestui stat?
În primul rând, cred că asistăm la o schimbare de paradigmă: societatea modernă nu mai are resurse pentru dezvoltarea de tip consumist. Povestea cu bunăstarea pe datorie (despre care am tot scris din 2007 încoace…) s-a încheiat prost, cu o criză din care nu avem semne că vom ieși curând.
În al doilea rând, există o disperare imensă a deținătorilor de capital speculativ. Averile construite pe „învârtirea banilor” se topesc de pe o zi pe alta, iar băncile descoperă că mai au profit doar pe hârtie. Nicio instituție bancară din lumea asta nu are resurse pentru a plăti, dintr-o singură mișcare, depozitele clienților ce-ar dori să-și retragă economiile. Banii sunt dați credite ce trebuie să vină în rate. Numai că în acest moment, în România, procentul creditelor neperformenate este de aproximativ 25 la sută. Altfel spus, băncile au pierdut deja un sfert din sumele deponenților. Și în restul Europei situația este similară și chiar mult mai gravă (Portugalia, Spania, Italia, Franța etc.).
Responsabilii FMI, UE sau ai Băncii Mondiale au înțeles pericolul și caută soluții pentru salvarea sistemului, nu a oamenilor. Cipru a fost ales ca spațiu de experimentare a unei măsuri care nu are de-a face nici cu democrația, nici cu garantarea proprietății și nici cu fundamentele doctrinare ale Uniunii Europene. Nu de grija banilor depuși de oligarhii ruși plâng eu. Stupoare și revoltă provoacă încălcarea tuturor principiilor democratice. Confiscarea prin lege a 30 la sută din banii cuiva care a deschis un depozit la o bancă amintește de cotele puse de comuniști gospodarilor catalogați drept chiaburi. La asta se adaugă și măsura de a bloca, vreme de o săptămână, conturile oamenilor care au rămas fără numerarul necesar achiziționării alimentelor.
S-au închis magazine, stații petroliere, clinici medicale etc. fără vreo explicație și fără vreo despăgubire pentru cei afectați. Statul a dispus, iar cetățenii (transformați în simplă populație) au suportat. Întrebarea care se pune acum este câtă vreme va trece până ce „Sindromul Cipru” se va manifesta – într-o formă sau alta – în întreaga Uniune? Deja în Spania se încearcă naționalizarea a 50 la sută din investițiile pe care oamenii le-au făcut în acțiuni bancare menite să salveze sistemul financiar iberic. Sunt semne că liderii internaționali intenționează o largă redistribuire a pierderilor. După principiul biblic: cine-i bogat va fi și mai bogat, cine-i sărac va fi și mai sărac!
Ștefan RADU
DA! Si Cipru este una dintre „supapele programate”. Uniunea si-a gandit planul bine si chiar bolile posibile au fost prevazute, tarile fondatoare UE in principal si-au creat rezerva si aceste supape nu fac decat sa protejeze pe unii mai egali decat ceilalti.