Un bărbat din orașul Buhuși s-a aruncat de la balconul apartamentului său. Ioan N. în vârstă de 48 ani, locuia pe Aleea Școlii din orașul Buhuși, județul Bacău și s-a aruncat în gol de la etajul unu al imobilului. Se pare că bărbatul consumase alcool, iar înainte de a recurge la suicid a scris câteva bilete celor apropiați, explicându-le motivele care l-au determinat să renunțe la viață. Vecinii bărbatului au chemat de urgență o ambulanță la fața locului, însă, manevrele de resuscitare au rămas fără răspuns. „Echipajul medical a înregistrat decesul bărbatului și trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morga Spitalului Județean Bacău, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor morții. Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. (R.I.)
Lasă un răspuns