Bărbatul a zăcut toată noaptea în câmp până a fost găsit.
Un bărbat din satul Fluieriş, comuna Pânceşti, a ajuns ieri dimineaţă la Spitalul Judeţean Bacău mai mult mort decât viu, după ce a fost snopit în bătaie, apoi abandonat la marginea drumului, pe un câmp. Doar întâmplarea a făcut ca un localnic să treacă prin zonă ieri, în jurul orei 9, când a dat peste consăteanul său, Vasile E. Bărbatul era în comă, inconştient şi plin de sânge, motiv pentru care cel care l-a găsit a sunat la 112. Vasile E. a fost preluat imediat de o ambulanţă, care l-a transportat la spital, iar toată zona a fost izolată de criminalişti, care au căutat indicii care să îi conducă spre agresor.
Pe baza probelor adunate, poliţiştii au stabilit că bărbatul fusese bătut în stradă cu o bucată de scândură, după care agresorul l-a târât câţiva zeci de metri şi l-a abandonat în câmp. Sătenii spun că Vasile fusese toată ziua la arat cu tractorul în comună, deşi era duminică, şi ultima oară fusese văzut în jurul orei 22, când se îndrepta spre casă, pe jos. Doar o minune a făcut ca bărbatul să mai fie găsit în viaţă, în condiţiile în care a zăcut toată noaptea pe pământ şi a pierdut şi o cantitate apreciabilă de sânge. Ieri, poliţiştii îi audiau pe eventualii martori şi, pe baza probelor de la faţa locului, speră să dea de urma agresorului. (Florin CRĂCIUN)
Daniela a zis
Satul Fulgeris*