Situația în care se află la această oră societatea Sofert Bacău a stat în aceste zile și în atenția specialiștilor din Ministerul Mediului. Comisarul General al Gărzii de Mediu, Gabriel Burlacu, s-a aflat joi la Bacău, unde a analizat, împreună cu conducerea Sofert și reprezentanții autorităților locale, activitatea desfășurată în utlimele luni de combinatul băcăuan de îngrășăminte chimice. „Concluzia la care s-a ajuns a fost că Sofert a respectat pînă acum toate prevederile incluse în programele de conformitate”, a explicat Iulian Movilă, inspectorul șef al Inspectoratului de Protecție a Mediului Bacău. El a precizat că Sofert a contactat pînă acum două institute de cercetări din București – IPROCHIM și IPROMED – pentru a realiza o serie de studii la instalația de uree. „Se încearcă acum soluții pentru spălarea gazelor reziduale din faza de granulare a instalației de uree, înainte de evacuarea lor în atmosferă”, a explicat Iulian Movilă. Totodată, a fost contactată și o firmă elvețiană pentru a reproiecta dispozitivul de granulare a ureei. Pînă cînd toate aceste proiecte vor fi puse în practică, specialiștii Sofert vor monitoriza, în paralel cu inspectorii IPM Bacău, calitatea aerului din municipiul Bacău. (E.S.)
Lasă un răspuns