Șoferul care a agresat doi polițiști băcăuani și s-a împotrivit măsurii reținerii, a fost arestat pentru 25 de zile. Marți dimineață, în jurul orei 3, mașina condusă de Tibor S., în vârstă de 32 ani, din județul Covasna, a fost oprită de un echipaj rutier pe strada Mioriței din municipiul Bacău, pentru că autoturismul circula cu farurile stinse. Șoferul a oprit mașina la semnalul polițiștilor, însă a coborât de la volan și a luat-o la fugă. Polițiștii l-au urmărit, iar în momentul în care bărbatul a fost prins, a devenit agresiv lovindu-i pe agenți, înjurându-i și rupându-le hainele de serviciu. Polițiștii au reușit să-l imobilizeze pe șoferul agresiv care mirosea a alcool, l-au încătușat, iar Tibor S. a fost urcat în mașina poliției, nu înainte de a lovi portiera cu picioarele.
El a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat ulterior Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Bărbatul din Covasna a ajuns în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, distrugere și conducere sub influența alcoolului. Instanța și-a însușit propunerea și a emis pe numele lui Tibor S. un mandat de arestare pentru 25 de zile. El a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. (R.I.)
Lasă un răspuns