Doi tineri, de 13 și 21 de ani, din Moinești au dat spargeri în 6 locuințe. Pe 06 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au efectuat patru percheziții domiciliare în localitate, în baza mandatelor emise de Judecătoria Moinești, și l-au reținut pe tânărul de 21 de ani.
Polițiștii din Moinești au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi sustras bunuri de la imobilele a 6 localnici, în perioada noiembrie-decembrie.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști au fost identificați doi tineri, de 13 și 21 de ani, ambii din localitate, bănuiți de furt calificat.
La cele patru imobile percheziționate au fost identificate bunuri provenite din infracţiunile de furt comise în dauna a 6 păgubiți şi alte mijloace materiale de probă, o parte din prejudiciu fiind recuperat. Polițiștii l-au reținut pe tânărul de 21 de ani, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță și l-au introdus în arestul IPJ Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Bla a zis
Se puteau alege cu o bucată de plumb pe patina fină a creierului dacă îi prindem în curte , nu în casă !