Și în acest an, Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” vine în fața băcăuanilor cu un miting aviatic de excepție.
Ediția din 2014 este dedicată omagierii celor 70 de ani scurși de la ultimul zbor de luptă al celui al cărui nume cu mândrie îl poartă sediul aviatorilor militari băcăuani. Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 11, la sediul bazei, iubitorii aviaței vor putea urmări zboruri demonstrative și expoziții statice cu aeronave de tip MiG-21 LanceR, IAR-99 Șoim, IAR-330 Puma SOCAT și C-27J Spartan, aparținând Forțelor Aeriene Române. Lor li se vor adăuga aviația sportivă cu aparate de zbor de tip IAK-52, Extra-300, Zlin Z-142 și multe altele spre deliciul spectatorilor. Invitații speciali ai acestui eveniment sunt Aeroclubul României, Iacării Acrobați și Moldavia Bikers. Spectacolul va fi completat de către parașutiștii militari care-și vor dovedi măiestria în cadrul unei demonstrații tactice de căutare-salvare.
Lasă un răspuns