AEROMODELISM: Cel mai așteptat eveniment al primei jumătăți a anului 2003, în ce privește modelismul, a fost, pentru băcăuani, campionatul național de aeromodele, zbor circular, organizat de către Sport Club Municipal la sfîrșitul săptămînii trecute. Echipa care a reprezentat Bacăul, cea cu sportivi legitimați la SCM, s-a clasat pe poziția a 2-a la această ediție a „naționalelor”, deși nu a obținut nici o medalie de aur, așa cum și-ar fi dorit, în special, antrenorul coordonator Petrea Zaharioaia. Pe lîngă rafalele de vînt care au dus la deterioarea multora dintre modele, „a mai fost perturbator și Teodor Mihai, de la Clubul Elevilor din Bacău. Deși a beneficiat de avantajele unei sponsorizări locale, domnia sa a decis să concureze pentru Buzău, nicidecum pentru SCM sau Aerostar, iar eu consider acest lucru drept o sfidare. Nu-i contest, nici o clipă, meritele de profesionist în domeniu dar sînt de părere că nu era deloc nevoie de un asemenea comportament”, a afirmat Zaharioaia. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns