Sala de festivități a Centrului de Cultură „George Apostu” s-a transformat, în acest sfârșit de săptămână, într-o virtuală sală
de tribunal literar, unde au fost puse, spre judecata cititorilor, patru cărți ale profesorului, biografului, criticului și istoricului literar Liviu Chiscop, într-un proces desfășurat sub titlul „Spectacolul cărții”. Volumele „Cazul Alecsandri – o ivire pe lume romantică. Adevăr și legendă despre obârșia poetului” (Editura Grigore Tabacaru, Bacău, 2013), „Drama lui Ion Luca” (Editura Bacovia, Bacău, 2013), „Scriitori și cărți” (Editura Egal, Bacău, 2013) și „Destine literare – portrete și medalioane” (Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2014) s-au transformat în cazuri puse sub atenția juriului format din oameni de cultură, prieteni și foști colegi de catedră ai autorului.
Ca un adevărat președinte de ședință, actorul Geo Popa, directorul Centrului „George Apostu”, a condus evenimentul presărându-l cu versuri din sonetele lui Shakespeare, traduse într-o manieră proprie de către Șerban Foarță, care aminteau ziua în care s-a desfășurat lansarea de carte, anume 14 februarie, cunoscută pe alte meridiane ca Ziua Îndrăgostiților, lângă care a așezat propriile gânduri asupra cărților prezentate.
În favoarea autorului au pledat prof.dr. Victoria Huiban, de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, conf.univ.dr. Ioan Dănilă, de la Facultatea de Litere a Universității „Valile Alecsandri” din Bacău, criticul literar Grigore Codrescu și istoricul și criticul literar Constantin Călin. Primii trei fiind și foști colegi de catedră cu autorul, au vorbit despre rolul acestuia de pedagog și de formator de caractere, punând accent pe munca profesorului Liviu Chiscop în realizarea de manuale și materiale didactice necesare în dezvoltarea profesională a viitorilor dascăli. Cât despre lucrările literare puse în discuție, toți vorbitorii au remarcat acuratețea și minuțiozitatea cu care protagonistul acestui eveniment literar s-a aplecat asupra temelor propuse.
În final, profesorul Liviu Chiscop a încântat auditoriul cu o pledoarie pentru adevăr și recunoaștere valorică solid argumentată și prezentată, fapt dovedit de aplauzele cu care a fost răsplătit la sfârșitul expozeului.
Ambientul rafinat a fost întregit de aportul muzical al Cvintetului „Grupetto”, compus din Ciprian Sicinschi (vioara I), Daniela Niță (vioara II), Ilinca Sbanțu (violă), Liviu Mera (violoncel) și Stelian Dima Resmeriță (contrabas), care au interpretat piese muzicale de Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Strauss și Iosif Ivanovici.
Lasă un răspuns