Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești va fi reabilitat termic cu peste 6 milioane de euro de la Uniunea Europeană. Contractul a fost semnat luni de primarul Nicolae Gnatiuc, Oana Secară, managerul unității, și Nicolae Burghelea, director la Agenția pentru Dezvoltare Regională Regională nord-Est.
Această lucrare reprezintă cea mai mare investiție realizată cu fonduri europene în localitate.
La semnarea contractului de finanțare, au mai participat senatorul Dragoș Benea (PSD), Sorin Brașoveanu – președintele Consiliului Județean Bacău, deputata Theodora Șotcan (PSD) și subprefectul Valentin Ivancea.
Următorul pas pentru realizarea investiției este lansarea licitației pentru desemnarea constructorului care va face lucrarea. Aceasta constă în termoizolare, instalare de panouri solare pentru apa caldă menajeră, panouri fotovoltaice pentru producerea de curent electric și instalarea de copuri de iluminat cu LED, pentru reducerea consumului. Centrala termica va avea cazane noi, vor fi înlocuite tâmplăria și caloriferele. Implementarea proiectului va dura doi ani.
Primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, a precizat că acesta este primul proiect pe care orașul îl face pe propriile picioare, după ce pentru alte investiții a venit în sprijin Consiliul Județean Bacău (modernizarea Urgențelor și a patru secții ale Spitalului Municipal).
„Semnez cea mai mare investiție în infrastructura medicală a Oneștiului. Îi mulțumesc domnului senator Dragoș Benea, pentru că a fost alături de Onești, îi mulțumesc și domnului președinte Sorin Brașoveanu pentru că ne-a acordat întotdeauna sprijinul Consiliului Județean”, a declarat primarul Gnatiuc.
Senatorul Dragoș Benea a subliniat că, pe lângă premiera sumei de 6 milioane de euro, în orașul de pe Trotuș vor mai veni câteva vești bune chiar în acest an. Una dintre acestea va fi semnarea contractului pentru reabilitarea podului de la intrarea în oraș, pentru care licitația s-a finalizat.
„În 2014-2016, în Onești a fost ca-n Texas, iar acea perioadă s-a terminat la alegerile din 2016, odată cu instalarea noii administrații”, a declarat senatorul Benea. El a precizat că decizia de aducere a companiei RAJA în oraș, pentru serviciul de apă și canalizare, a fost oportună. În viitorul apropiat, RAJA ar urma să facă investiții de circa 44 de milioane de euro în Onești.
Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, a declarat că investiția de la spital este mare și importantă pentru oneșteni. „Domnul Gnatiuc este un primar serios, responsabil, în interesul cetățeanului, mă bucur că este un om de echipă”, a spus Brașoveanu. El a anunțat că, pe Axa intitulată „Retrospectivă”, toate investițiile realizate în ultimii ani în sistemul sanitar al orașului și cofinanțate de Consiliul Județean vor fi recuperate din fonduri europene de municipiul Onești, iar banii îi va putea reinvesti.
Reabilitarea termică a Spitalului Municipal Onești va costa aproape 28,9 milioane de lei, cu finanțare POR 2014-2020, la care municipalitatea contribuie cu două procente.
Lasă un răspuns