Firma care detine in proprietate FC Onesti intentiona sa construiasca, pe locul in care se afla terenul de fotbal, un ansamblu de locuinte si alte obiective, dar stadionul nu va fi demolat, daca municipalitatea onesteana va da la schimb alte terenuri, sens in care a fost deja intocmit un proiect, care se va dezbate in sedinta de vineri a legislativului local. „SC Magna Arena SRL, care detine stadionul FC Onesti, vrea sa construiasca 400 de locuinte, o gradinita, o parcare si un complex comercial, pentru care este nevoie de un teren plat, pe care sa il primeasca in schimbul stadionului – ne-a precizat juristul Daniel Spinu, secretarul Municipiului Onesti. Pentru ca stadionul sa nu fie demolat, mai ales ca exista si o lege care prevede ca demolarea poate fi facuta doar in conditii speciale, noi am identificat mai multe suprafete care pot fi date la schimb, pentru stadion, sens in care se va face un raport de evaluare. Decizia privind efectuarea raportului de evaluare va fi luata de consilierii locali, la sedinta de vineri”. Conform secretarului Spinu, Magna Arena SRL urmeaza sa primeasca platforma betonata de linga stadion, acolo unde trebuia sa functioneze tirgul de masini, care se va muta la obor. Firma va mai primi si platforma betonata din spatele Hotelului Trotus (parcarea), plus o parte din curtea stadionului CSM si una aflata linga colegiul „Dimitrie Cantemir”. Pentru ca schimbul sa fie corect se va face o evaluare a tuturor terenurilor. Viceprimarul Constantin Florian a apreciat ca schimbul este in beneficiul municipiului, pentru ca locuintele si gradinita sint de utilitate pentru comunitate, iar stadionul asigura conditii pentru cluburile de fotbal din municipiu. „E pacat sa se demoleze stadionul, mai ales ca ar putea sa apara si un investitor mai mare, pentru ca sint multe orase in tara care au echipe de Divizia B, dar nu au stadioane”, a apreciat viceprimarul Florian. (George MARTIN)
Lasă un răspuns