Stadionul Municipal Bacău trebuie demolat. Aceasta este concluzia specialiștilor contractați de administrația Viziteu, după alte două studii efectuate în 2014 și 2018. Conform planurilor Primăriei, noua arenă va fi construită în același loc, de la zero, urmând să fie schimbată orientarea, cu 90 de grade.
Primarul Lucian Stanciu-Viziteu a anunțat în decembrie anul trecut că a încheiat un contract, de 155.000 de lei, cu o firmă de proiectare pentru a oferi soluția optimă privind refacerea stadionului municipal. Societatea din Cluj a stabilit că singura variantă este demolarea totală a stadionului actual și refacerea din temelii a arenei.
„E clar că nu se mai poate folosi nimic din actualul stadion. În momentul de față încă se lucrează la documentație, însă soluția este clară. Mai sunt niște pași de urmat, trebuie luate avize, pentru că firma ne va livra studiul și documentația completă”, a precizat Ciprian Piștea, administratorul public al municipiului Bacău.
După această etapă Primăria ar trebui să identifice resursele financiare pentru construirea noii arene. „În funcție de costuri, putem lansa procedura de licitație cu execuție, dacă identificăm sursa de finanțare”, a afirmat primarul Bacăului, în decembrie anul trecut.
Dacă noul studiu arată că singura soluție este demolarea și construirea de la zero a noului stadion, cele două studii anterioare prevedeau și posibilitatea reabilitării arenei.
Citește și „La fiecare 4 ani, Primăria Bacău mai plătește un studiu pentru stadionul municipal. Ce „spun” documentațiile făcute în mandatele lui Stavarache și Necula”
Cel din 2018, comandat de primarul de atunci, Cosmin Necula, dăduse 3 soluții pentru stadion – reabilitarea, construirea de la zero pe același amplasament și realizarea unei arene noi, în alt loc. Aceasta din urmă era considerată de specialiști drept soluția cea mai bună.
Damocles a zis
Cu alte cuvinte atât so tergiversat și s-au făcut n-șpe studii de fezabilitate încât stadionul o trecut de la a putea fi reabilitat la „trebe demolat”, având în vedere asta, dacă se mai fac vreo 2 studii, probabil se demolează singur.
TUCU a zis
Il va demola, viitorul primar. Si asa mai departe…..
Baba Yaga a zis
Ok, inteleg ca nu se mai poate salva dar ce NU inteleg este de ce trebuie un alt stadion ??! Pentru care echipa ??!
…aah da, asta-i un “ciolan” care nu trebuie pierdut.
Gigi Bacauanul a zis
Stadionul unui oras nu este pentru echipa de fotbal – este pentru cetățenii orasului:
– pe stadion se poate juca fotbal (echipa locala, naționala etc) – pentru spectatori;
– poate face antrenament orice sportiv amator sau profesionist (atletism, fotbal, oina, rugby etc) – măcar generațiile care sa aibă condiții de făcut sport în aer liber, dacă noi nu avem;
– se pot tine diverse spectacole și concerte (tot spectatorii sunt beneficiarii finali).
În acest moment, în Bacău se merge la „spectacol” la Arena Mall, la Auchan, Cora, Kaufland – ca altundeva nu ai unde sa mergi la un spectacol de orice fel.
Cu idei ca ale tale, se dărâmă stadionul și se mai construiește vreo hidosenie de bloc. Astfel, tot cetățenii orasului vor fi beneficiari, doar ca vor fi beneficiarii efectelor negative ale unei astfel de modificări zonale (poluare, ambuteiaje, alți bani cheltuiți de municipItate pentru rezolvarea traficului în zona și multe altele).
Money a zis
Ce coincidente!!!??? Se dărâmă stadionul,, smekerii,, imobiliari pun mana pe teren, acum vreo 2 săptămâni se anunță proiectul parcului sportivdin CFR…
VIOREL a zis
Păcat de stadion, domnule primar poate dumneavoastră puteți să faceți ceva, după părerea mea ar trebui ridicat un nou stadion pe același amplasament, nu in altă parte.
Bacauan a zis
Nu ne trebuie alt stadion ca nu avem fotbal în Bacau
Un băcăuan dezamăgit de un primar incompetent a zis
Mai bine facem cârciumi
Dinu a zis
Înștiințare pt primar: Bacăul nu mai are echipă de fotbal de câțiva ani!
sebi a zis
nici masini plutitoare nu are, dar nu a fost un impendiment sa prosteasca alegatorii cu parcari plutitoare :))))) bine a mai promis multe, scaderi de taxe etc etc. ce sa vezi? le-a crescut. crezi ca are vreo tresarire sa minta in fata?
Lila a zis
Toti primarii care vin in Bacau, demoleaza. In str.Aviatori, in fata blocurilor 5 si 6 s-a pregatit terenul pentru parcari si de cateva luni bune asteptam sa-si termine treaba. Pe motiv ca un locatar de la alt bloc vecin cu noi nu i-a lasat sa intre si in spatiul lui, avand nu stiu ce hartii aprobate de alti edili, ne-a lasat si pe noi balta. RUSINE, RUSINE, RUSINE pentru acesti ”gospodari” ai orasului.
radu a zis
ce bloace frumoase o sa creasca in locul stadionului…
intersectia se va redenumi: in loc de Tic Tac va fi Marasesti, pe aici nu se trece
Apoi, evident, nu va mai fi niciun interes pentru sport in zona si vor pica sala sporturilor, sala de atletism, terenurile pe care acum mai alearga niste oameni vor fi bloace…
Sunt convins ca vor fi blocuri cu spatiu verde „pe verticala” si cu parcari pe nicaieri
Iar traficul generat se va descarca unde? la TicTac…
Sustin USRi! a zis
Eu cred ca e o oportunitate foarte buna sa isi rotunjeasca „conturile”. Fraer daca nu face asta!
N-avem echipa, pt ce stadion? Facem un mall, ceva cladiri (demolam si terenurile adiacente de fotbal si tenis + parc), ia si el ceva, toată lumea câștigă! N-avem nevoie de sport, aer curat, locuri de joacă…
Rare oportunitățile astea!
Susțin!
Cristian a zis
Bacăul a fost „blagoslovit” în toate timpurile cu conducere incompetentă. Nu trebuie să fii mare specialist ca să-ți dai seama că acel loc este impropriu pentru stadion! Ce ziceți domnilor de un super parc, cu multă verdeață și facilități de relaxare? Din păcate, nu va fi nici parc dar nici stadion… vor fi alte interese! vom trăi (sper) și vom vedea…
UNSPECTATOR a zis
Asa au impresia romanasii ca ei sunt o victima si ca li se intampla nasoale din cauza sortii potrivnice si a „blagoslovelii” sorocului, in urma carora niste oameni rai si evident extraterestrii au pus stapanire pe vointa si vietile bietilor romanasi…Nu ne mai facem bine niciodata.
:-) a zis
Bucuria unora.Reușită unuia.
Steliade a zis
In 100 ani , îl termina
Dana a zis
Țara arde și baba se piaptănă! Ce e drept un stadion nou ne lipsea că în rest le are pe toate orașul Bacău!
VALENTINA CATANA a zis
Foarte bine face ca-l demoleaza. E un focar de infectie ,pentru ca nu s-a mai ocupat nimeni de el.
Ghioc a zis
O gradina zoo merge la cate vulpi si cati mistreti sunt prin Bacau
djdany a zis
in sfarsit se face stadion dar se va roti cu 90 grade fata de acum adik de pe axa nord -sud spre est-vest banuiesc greu de spus daca am nimerit 🙂 probliema este salvarea casetelor video-audio din birouri inediat in paralel cu refacerea stadionului si deasemeni crearea unei echipe si recuperarea pe cit posibil a terenurilor de pregatire cit de cit cel de tenis sa fie in continuare chiar cu modernizarea si a lor eventual inclusiv cel a liceului sportiv nu este a privatului apartin orasului de drept !!!