Mai mulți cetățeni au sesizat faptul că stâlpii de iluminat din municipiu reprezintă un mare pericol, mai ales pentru copii și animalele de companie. Așa cum se vede și în imagini, cutiile electrice de pe stâlpii sunt neacoperite, cu firele la vedere.
Situația poate fi întâlnită în majoritatea zonelor din oraș, pozele fiind făcute în cartierul Bistrița Lac.
Reprezentanții Primăriei sunt la curent cu situația și recunosc că vin deja multe sesizări la instituție pe această temă. Viceprimarul Cristian Ghingheș îi îndeamnă pe cetățenii care observă astfel de stâlpi să facă o sesizare, iar problema va fi remediată.
„Am primit asigurări de la colegii care lucrează la Serviciul Drumuri, Rețele și Iluminat Public, care se ocupă cu iluminatul, că toți stălpii unde instalația este la vedere și prezintă pericol sunt tratați cu prioritate în baza sesizărilor primite de la cetățeni. În ultimele săptămâni, sute de stâlpi au fost verificați și problemele au fost remediate în baza contractului pe care îl avem cu SSPM”, a precizat viceprimarul Bacăului.
Pe de altă parte, Ghingheș a declarat că proiectul de modernizare a iluminatului public, finanțat prin BERD, va rezolva și acest aspect. „De altfel, toate instalațiile defectuoase vor fi schimbate odată cu proiectul de modernizare a iluminatului public, aflat acum la BERD în etapa finală de licitație deschisă”,a completat viceprimarul.
Laur a zis
Stie cineva ce mai face Mirosanu??vad ca Ghinghes e calare pe toate subiectele din primarie si nu o zic la modul rau…dar sa nu platim doi viceprimari degeaba!!drumurile arata jalnic dupa iarna,nu am vazut nici un anunt..
Lightsky a zis
Pe timpul lui Necula primăria a făcut un împrumut de câteva zeci de milioane de euro pt modernizarea iluminatului in municipiu. Unde sunt banii? Vad ca toată lumea e complice inclusiv actuala conducere a primăriei prin tăcere. Unde sunt investițiile în iluminat? Vai… ce eforturi face face primăria!!!! Concret in ce au fost investiți banii împrumutați pt iluminat? iluminat
Cetatean a zis
Problema aceasta nu este una noua si nici nu a aparut dupa topirea zapezilor 🙂 . Este mai veche si a fost de actualitate si in vremea administratiei trecuta, ciudat insa, ca atunci un domn – mare deontolog si om de presa – fost purtator de cuvand al primariei, dadea de pamant cu primarul de la acea vreme si cu SSPM-ul ca asa ceva nu se poate. Pe vremea respectiva, pe blogul personal si cu distribuiri si pe FB , domnul ziarist fara studii superioare dovedite, facea (pe buna dreptate) taraboi ca aceste fire reprezinta un real pericol pentru cetateni. Acum s-a schimbat administratia, pericolul a ramas dar domnu ziarist deontolog nu mai face scandal si nu mai are nimic impotriva situatiei si a primariei si a SSPM-ului. Poate sa faca o adresa scrisa sau sa ceara date pe egea 544 cum facea o data si era citit de foarte multi cetateni. S-a adeverit si la el zicala: nascut stea si mort speranta….
In rest, sa vedem cum apar lipituri cu banda izoler si zona izolata cu banda de demarcat ca sa nu zica ca nu au atentionat. Poate nu or fi buni stalpii si trebuie schimbati ca nu incap firele in ei.. cine stie !? poate un nou contract ca au ramas stalpii mici 🙂
Feorge a zis
Asta e … 3 luni Primaria nu prea a plătit sspm pt astfel de lucrari …
Marcel a zis
Tot orașul arată groaznic!Invit primarul să vadă ce lucrări au făcut cei de la SSPM,pe strada Electricienilor,mai exact unde au asfaltat,nu au adus nici in ziua de azi gurile de canal la nivel.S-a asfaltat numai în bătaie de joc,o porțiune da,trei nu,numai gropi, măturătorii nu-i vezi cu săptămânile!Ce mai,o bătaie de joc la adresa noastră!Strada Chimiei arată groaznic,mai ales în intersecția cu Calea Republicii ,cu tiruri care ar trebui să folosească varianta ocolitoare!Se vede că acest oraș e sat fără câini,cam nimeni nu-și face datoria,nici-o instituție!Bine că plătim taxe și impozite,bine că le plătim salariile nesimțite!
Eufrosina Balan a zis
Daca vine ITM -ul si te gaseste fara un biet indicator galben 220v la prize te omoara cu amenzile ….dar tot orasul e plin de cabluri neizolate …
Marcel a zis
Legile sunt făcute pentru fraieri!
zed a zis
Dovada ca unii sunt de-a dreptul prosti. Cand vezi o priza, la ce te poti astepta?
Bagi degetele acolo si deschizi poarta catre Narnia.
zed a zis
Poate se gandesc astia din primarie sa retraga SSPM de la spatii verzi si sa-i puna sa faca treburile de care se ocupau in era ante-Viziteu.
N-avem nevoie de copaci toaletati inutil avand in vedere ca nu reprezinta un pericol imediat iar cei de pe marginea drumului sun in fapt decupati in ultimii 20 de ani de camioane/autobuze.
Nu sunt PSD-ist dar jur ca o sa fiu prezent cand se vor arunca in Viziteu cu rosii stricate si oua clocite. Mult nu cred ca mai am de asteptat.
Vasile a zis
Toti stalpii au la vedere cablurile de alimentare. Iar becurile de pe ei nu lumineaza deloc sunt ca niste lumanari.
Sarmaru a zis
Daca sarmele alea nu sunt legatein partea opusa la o sursa de tensiune, vor produce doar… comentarii online.
Sanatate