Începând cu data de 9 martie 2022, încetează starea de alertă instituită pe teritoriul României. Prin urmare, încetează și măsurile sectoriale privind educația, cu aplicabilitate în starea de alertă, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, cu modificările și completările ulterioare.
Ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății nr. 5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 a fost abrogat prin alt ordin comun.
Astfel, începând cu dată de 9 martie 2022, nu se mai suspendă cursurile cu prezența fizică în funcție de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare al paturilor destinate bolnavilor Covid-19.
Clasele/grupele/unitățile de învățământ care la data încetării stării de alertă funcționează în sistem online vor continua să funcționeze în acest sistem până la sfârșitul perioadei dispuse în deciziile de suspendare a activității cu prezență fizică.
De asemenea, preșcolarii, elevii și personalul din unitățile de învățământ care la data încetării stării de alertă se află în carantină sau izolare vor respecta perioada prevăzută în deciziile în baza cărora s-au instituit respectivele măsuri.
Pentru elevii cu boli cronice, Ministerul Sănătății, în colaborare cu Ministerul Educației, va stabili măsuri suplimentare de protecție pentru asigurarea dreptului la educație în condiții de siguranță sanitară.
Ministerul Educației și Ministerul Sănătății subliniază necesitatea respectării cu strictețe a regulilor de igienă personală și în cadrul colectivității, urmând să emită un set de recomandări astfel încât procesul de învățământ să se desfășoare în condiții de siguranță epidemiologică.
Lasă un răspuns