Guvernul a aprobat acordarea unor scheme de ajutor de stat care are ca scop realizarea de investiții de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare. Sunt vizate investiții în toate sectoarele, beneficiarii putând fi întreprinderi nou-înființate sau în activitate.
Valoarea minimă a investițiilor trebuie să fie de 12,5 milioane de lei, fără TVA. „Beneficiarul ajutorului de stat trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile, fie prin resurse proprii, fie prin finanţare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public”, a precizat Adrian Anghel, purtător de cuvânt al Administrației Finanțelor Bacău.
Dacă se aprobă rectificarea bugetară, cererile se vor putea depune de luni, 10 septembrie. Bugetul alocat schemei în acest an este de 614 milioane de lei, iar plățile vor începe din 2019.
Lasă un răspuns