• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Statul cere E.ON penalități pentru nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Moldova

Statul cere E.ON penalități pentru nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Moldova

Ziarul de Bacau 18 noiembrie 2013 2 comentarii

LikeShare

Un raport al Curții de Conturi arată astfel de nereguli la trei companii din energie – E.ON, CEZ și ENEL, care ar trebui să întoarcă la stat două miliarde de euro. Cauza se află pe rolul unei instanțe internaționale.

SONY DSC

Compania E.ON, care a preluat în anul 2005 societatea Electrica Moldova, din portofoliul societății Electrica, pentru 100 de milioane de euro, se numără printre cele trei companii (E.ON, CEZ și ENEL) care, conform unui raport al Curții de Conturi a României, trebuie să plătească statului două miliarde de euro. Banii reprezintă penalități, pentru că cele trei companii nu și-au respectat angajamentele asumate în contractele de privatizare a cinci filiale Electrica. Curtea de Conturi arată că cele trei companii au cumpărat filialele promițând că vor investi sute de milioane de euro în retehnologizare. Astfel de investiții au fost făcute, dar nu din fondurile proprii, ci din banii produși de filialele pe care le-au cumpărat. Prețul energiei electrice nu ar fi trebuit să crească dacă cele trei companii își respectau promisiunile.

Ministerul Energiei a deschis din luna iulie proceduri arbitrale de recuperare a banilor, dar cele trei companii susțin că, de fapt, „dauna” ar fi doar de jumătate de miliard de euro, deși o contestă și pe aceasta. Electrica a deschis, însă, mai multe acțiuni la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris.
La Electrica Moldova, E.ON nu a investit 67,5 milioane de euro în retehnologizare și modernizarea rețelei electrice din Moldova. „Se constată că Prețul de Subscriere, în sumă de 67,5 milioane de euro – se arată în Raportul Curții de Conturi -, nu a fost folosit pentru finanțarea investițiilor, în conformitate cu Planul de Afaceri Inițial, stabilit în contractul de privatizare”.
În 2005, E.ON a cumpărat 51% din Electrica Moldova. Pentru 24,6% din acțiuni a plătit 31,4 milioane de euro, iar pentru 35% urma să investească cei 67,5 milioane de euro în retehnologizare. Acest ultim pachet însemna o majorare de capital prin subscripție de acțiuni. În contract se menționa clar că acești bani urmau să fie investiți de E.ON din surse proprii în modernizarea rețelei electrice. Raportul Curții de Conturi reține, însă, că investițiile făcute la Electrica Moldova au fost din banii fostei companii de stat. „Societatea – se arată în Raport – a efectuat investiții din surse proprii, prin utilizarea fluxurilor de numerar generate de activitatea proprie acestora, ceea ce are implicații asupra tarifelor practicate de societățile privatizate, deoarece toate aceste investiții s-au reflectat în prețuri și tarife”. Curtea de Conturi arată, de asemenea, că această încălcare a contractului de privatizare a dus la creșterea tarifului de distribuție, adică la majorarea prețului pentru curentul electric plătit de beneficiarii finali. Altfel spus, investițiile pe care trebuia să le facă E.ON au fost plătite de consumatori finali. „Dacă investițiile pentru finanțarea activității de modernizare, retehnologizare, întreținere, dezvoltare și de protecția mediului în domeniul distribuției și furnizării de energie electrică s-ar fi realizat din Prețul de Subscriere, aceste investiții nu ar fi intrat în calculul tarifului de distribuție. Cu alte cuvinte, realizarea investițiilor din Prețul de Subscriere plătit la Finalizare nu ar fi condus la creșterea tarifului de distribuție” – se mai arată în raportul Curții de Conturi.
Tot în Raport, Curtea de Conturi mai spune că a încercat să obțină și răspunsuri din partea companiei E.ON și a cerut lămuriri legate de investiții prin Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE). „ANRE – spune Raportul – a transmis Electrica următoarele: informațiile solicitate de dumneavoastră (programele de investiții și gradul de realizare a acestora) sunt considerate confidențiale de operatorul E.ON Distribuție Moldova”.
După o analiză juridică, Electrica a decis să ceară E.ON ca despăgubiri 44,9 milioane de euro. Contractul de privatizare prevede că, dacă cel care cumpără acțiunile Electrica Moldova nu va investi suma convenită, atunci statul are dreptul la despăgubiri. Astfel că între Electrica și E.ON s-a născut un litigiu. În astfel de cazuri, litigiile sunt judecate de Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris. Acest aspect este prevăzut în contractul de privatizare. Cauza se află pe rolul acestei instanțe.

Petru DONE

LikeShare

Din categoria: Top Story

Reader Interactions

Comentarii

  1. cineva a zis

    18 noiembrie 2013 la ora 10:39 pm

    Sa vedem ce se intampla.
    Oare chiar se va face dreptate la Curtea Internationala de Arbitraj? Sunt un pic cam sceptic. Adica sunt doua variante:
    Fie statul pierde si ca deobicei adio despagubiri, fie castiga si poate despagubirile se vor plati, dar in final tot din buzunarul nostru al consumatorilor…..pana la urma tot noi vom fi cei care vom plati.

    Răspunde
  2. stroe a zis

    19 noiembrie 2013 la ora 12:07 am

    Deci investitiile au fost platite de noi, cu toate astea ne-au marit pretul la curent; sa ne dea banii inapoi si sa scada si pretul curentului electric.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 12 – 17 mai 2025

Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Aerostar SA Bacău anunță un profit în scădere semnificativă. Vezi explicațiile conducerii companiei!

Tânără din Bacău, „tămăduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia

Alianța USR-AUR de la Primărie, invocată în dezbaterea prezidențială: “Nicușor Dan nu știe că Viziteu este în Primăria Bacău, unde avem o alianță”

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • ALABALA MORTOCALA la Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”
  • adrian la Tânără din Bacău, „tămăduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia
  • Rom și cola = Cuba libre la Alianța USR-AUR de la Primărie, invocată în dezbaterea prezidențială: “Nicușor Dan nu știe că Viziteu este în Primăria Bacău, unde avem o alianță”
  • Gigi Harnicul la Barleta aduce muncitori indieni la fabrica din Bacău. „Tinerii nu își doresc să muncească în producție”
  • Aladin la Tânără din Bacău, „tămăduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău