Cantautorul maramuresean Stefan Hrusca, revenit de Sarbatori din Canada, a adus bacauanilor veste minunata de Craciun luni seara, in primul „Concert de colinde” din turneul 2009 din România. Cei 400 de spectatori din sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora” au primit cu apluze calduroase colindele religioase sau tematice, culese din diferite zone ale tari,i dar si cu lacrimi cunoscuta melodie „Ruga pentru parinti”, pe versurile de Adrian Paunescu. „In 1991 am cintat prima data un colind religios pe o scena din România. Se intimpla in Bacau. S-a oprit curentul dar nu am iest din scena, am cintat la luminare. Colindele noastre sint frumoase dar mai frumos e obiceiul colindatului, pe care occidentalii nu-l au. Mergeti de Craciun sa va colindati neamurile, vecinii, iar la anul cind mai vin o sa va intreb pe fiecare daca ati mers cu colindul”, s-a adresat Stefan Hrusca publicului. Dupa spectacol, zeci de bacauani au stat la rind sa cumpere CD-uri cu colinde in interpretarea cunoscutului cantautor maramuresean, sa ia autografe, sa se fotografieze si chiar sa-l stringa in brate pe vestitorul Craciunului. Turneul „Concert de colinde” se va incheia pe 27 decembrie. Pina la acea data, Stefan Hrusca va sustine spectacole in 40 de localitati din intreaga tara. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns