A fost o partida foarte grea pentru Stiinta, deoarece formatia gorjeana este inca buna, in ciuda plecarilor care i-au subtiat efectivul in timpul verii. Cele doua echipe au fost pe rând la conducere. Oaspetii au inceput mai bine si s-au distantat la doua goluri, avantaj pe care l-au pastrat in primele 22 de minute. Dar Stiinta a inceput sa se apere bine si sa beneficieze in sfârsit de faptul ca niciodata in ofensiva n-a fost in criza de idei. Gazdele au avut doua goluri avantaj (14-12), Pandurii a egalat la 15, dar Dospinescu a marcat in ultima secunda a primului mitan, pentru 16-15. Repriza a doua a copiat-o in linii mari pe prima. Gorjenii au inceput mai bine (17-19, min. 40), iar pâna in min. 50 s-a mers umar la umar. Dupa care Stiinta s-a detasat chiar si la 4 goluri diferenta (28-24), Cristi Ghita fiind in mare verva, marcând prin toate procedeele. A inscris de 14 ori si n-a ratat nicio lovitura de la 7 m! „Cristi a fost jucatorul de care aveam nevoie. Dar pentru mine, care-l vad tot timpul la antrenamente, mi se pare ca a facut un meci normal. Asta e valoarea lui”, a declarat la final antrenorul Eliodor Voica. Cu toate eforturile, formatia din Tg. Jiu n-a putut decât sa se apropie la un gol (30-29, 31-30). Disperati si cu garda jos, oaspetii au mai fost surprinsi pe contraatac si au incasat in ultimul minut inca doua goluri. Eliodor Voica a mai remarcat aportul pe care l-a avut „echipa a doua” in obtinerea victoriei. Trebuie spus ca antrenorul n-a renuntat la principiul sau de a schimba echipa in intregime pe parcursul meciului, de a utiliza cât mai multi jucatori.
Etapa I: HCM Constanta – CSM Satu-Mare 38-23, CS Caras-Severin – CSM Bucuresti 26-32, CSU Suceava – „U” Transilvania Cluj 25-25, Dinamo Calarasi – Potaisa Turda 28-28, Poli Municipal Timisoara – CSM Ploiesti 24-25, HC Odorhei – Steaua Bucuresti 28-26, Stiinta Municipal Dedeman Bacau – Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu .
Etapa II (joi, 15 septembrie): CSA Steaua Bucuresti – Dinamo Municipal Calarasi, „U” Transilvania Cluj – Stiinta Municipal Dedeman Bacau, CSM Bucuresti – CSM Satu-Mare, CSM Ploiesti – HCM Constanta, Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu – „U” Politehnica Municipal Timisoara, Potaisa Turda – „U” Bucovina Suceava, CS Caras-Severin – HC Odorhei.
(P.K.)
Lasă un răspuns