PNL Bacău își pregătește candidații la Primărie
• pînă acum s-au stabilit deja candidații pentru 41 de localități • la Bacău și Onești, numele competitorilor pentru alegerile locale vor fi stabilite în primăvara anului viitor
Liberalii din județul Bacău vor stabili, pînă la sfîrșitul acestui an, cine se va bate în campania electorală din 2004 pentru funcțiile de primari ai localităților din județ. „Ne deplasăm în teritoriu în fiecare săptămînă, astfel încît, pînă în sărbătorile de iarnă, să avem o imagine cît mai clară asupra competitorilor. Trebuie să știm cine ne sînt candidații la funcțiile de primari, pentru că ei trebuie să se prezinte în fața electoratului cu programe și strategii foarte clare. Vrem ca numele lor să fie cunoscute cu aproximativ un an și jumătate înainte de alegeri”, ne-a declarat deputatul Valeriu Gheorghe, președintele PNL Bacău. Pînă acum, liberalii și-au desemnat candidații în 41 de localități. O situație aparte se întîlnește în Bacău și Onești, acolo unde PNL se va decide în primăvara anului viitor pe cine va arunca în competiție, nu înainte de a face un sondaj profesionist de opinie.
De altfel, liberalii nu ascund că au intrat într-un program de primenire, care presupune inclusiv atragerea în rîndurile partidului a unor nume cu greutate. De curînd, Valentin Coslovschi, directorul filialei Bacău a Băncii „Ion Țiriac”, și-a depus adeziunea la PNL, lucru pe care l-au făcut și alte personalități locale din diferite părți ale județului. De altfel, după conflictele interne care au măcinat PNL în ultimele luni, liberalii nu mai au timp de pierdut. Lucru pe care pare să-l știe foarte bine Teodor Stolojan, noul președinte al partidului, care a stabilit deja, după cîteva ședințe fulger, prioritățile imediate: reevaluarea organizațiilor din teritoriu, reechilibrarea sistemului politic actual prin reconstrucția dreeptei în jurul PNL, definirea segmentului de electorat al PNL, construirea în partid a unei structuri paralele cu cea guvernamentale, care să monitorizeze atent Guvernul, dar care să și elaboreze strategii alternative la politica economică și socială a PSD.
După cum a precizat Adrian Iordache, membru din partea PNL Bacău în Delegația Reprezentanților Naționali, după repartizarea pe domenii a membrilor Biroului Executiv al partidului, acum se lucrează la formarea unor comisii de specialitate. „Pînă pe 10 septembrie, Biroul permanent Județean Bacău trebuie să facă propuneri cu specialiști care să lucreze în comisiile care își vor începe imediat activitatea”, a spus Adrian Iordache. După o primă evaluare, PNL Bacău a stabilit ca deputatul Valeriu Gheorghe, vicepreședintele Consiliului Județean Ioan Chiriac și oamenii de afaceri Răducan Ion și Petru Plăcintă să lucreze pentru Comisia de Agricultură și Industrie Alimentară. Claudiu Șerban și Cornel Pricopie vor începe activitatea în Comisia de Tineret și ONG-uri, în Comisia IMM își vor spune opiniile Viorel Miron de la Comănești și Valerian Vreme, liderul PNL Onești, experiența Danei Coneac va fi cu siguranță utilă Comisiei de Sănătate, la fel cea a lui Valentin Coslovschi pentru Comisia Finanțe – Bănci, Liviu Crețu a fost desemnat pentru Comisia Socială, iar Adrian Mironescu pentru Comisia de Apărare și lista rămîne deschisă. Cele mai bune idei care vor fi înaintate de la Bacău vor fi luate în considerare la elaborarea programului liberal de guvernare.
După cum spunea deputatul Valeriu gheorghe, principala preocupare a liberalilor pentru perioada următoare este de a transforma simpatia celor aproximativ 10 % dintre alegători, în încredere în ideile liberale. (Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns