Firma americană Stratum Energy a început producția de țiței și gaze naturale din câmpul petrolier Poduri, blocul Moinești, județul Bacău, se arată într-un comunicat de presă al companiei. Stratum Energy a investit deja peste 70 milioane dolari în România și, până în 2015, are în plan să „injecteze” încă 150 de milioane de dolari, intenționându-se continuarea explorării și dezvoltării în aceeași arie din județul Bacău.
„Stratum se angajează să investească în Moinești și în România. Gazul de la Poduri va ajuta țara să se apropie de obiectivul său privind independența energetică și, prin urmare, va ajuta și la creșterea stabilității în regiune. Suntem încântați ca, la Poduri, să înceapă producția optimă și așteptăm cu nerăbdare să devină un contributor activ la securitatea energetică a României”, a declarat Qasim Sharif, CEO al Stratum.
Sondele Poduri 1 și Poduri 2 produc momentan 450.000 de metri cubi pe zi de gaz și 100 de metri cubi pe zi de condensat și țiței ușor. Se forează și sonda Poduri 3, dar se au în vedere încă nouă sonde. Stratum Energy a mai construit și o conductă, cu o capacitate de 4 milioane metri cubi pe zi, pentru a introduce în sistemul național zăcământul colectat. Se estimează că Stratum Energy va deveni al treilea producător de gaz din România, după Romgaz şi Petrom.
Dezamăgire în comuna Poduri
Teoretic, situația comunei Poduri ar trebui să fie din ce în ce mai bună, pentru că se creează locuri de muncă, se plătesc impozite, taxe. Gheorghe Iscu, primarul comunei Poduri, e încântat și nu prea, pentru „parohia” lui nu-i mare gheșeft, deoarece investitorul american nu plătește local absolut nimic, toate taxele se achită la „județ”, singurul care are dreptul să elibereze autorizații, pe motivul că terenurile exploatate sunt în extravilan.
Nici pe plan social nu e vreo afacere, pentru că, spune primarul Iscu, deși în comună există specialiști bine calificați, la exploatări au fost angajate numai femei de serviciu, bucătărese. În plus, primarul doar a auzit de „Stratum Energy”, deoarece pe la exploatare au trecut tot felul de firme, care au subcontractat, acum lucrează o societate numită Millenium.
„Singurul avantaj de până acum a fost că au balastat pe cheltuiala lor un drum de 300-400 de metri, de care au și ei nevoie. Mi-ar plăcea să mai angajeze oameni din comună, specialiști, nu să aducă din altă parte. Orice s-ar spune însă, sunt bine organizați, la ei e ca-n filme, de-a dreptul”, a declarat Gheorghe Iscu penturu Ziarul de Bacău.
popa japca a zis
Nicio firma straina nu ar avea ce cauta si sa ne vanda noua propriile resurse..Nu avem nevoie de yankei pentru asta..In 89 Romania era pe locul doi in lume la productia si exportul de utilaj petrolier..Chevrom si alti venetici cumparau tehnologie de la noi..Rusine sa le fie celor care au ingenunchiat o tara..Urgent ..se impune nationalizarea resurselor naturale..daca vrem sa supravetuim in demnitate..
uno a zis
O tara de CACAT !!!
Vasile a zis
„americanul” este din bangladesh la origine…..