– valoarea totală a investiției depășește 30 milioane de lei, din care 23,7 milioane reprezintă asistența financiară nerambursabilă de la Uniunea Europeană
Ștefan POPA
Infrastructura urbană de pe străzile I.L. Caragiale, Milcov și intersecția Letea va intra într-un amplu program de modernizare, la finalul căruia se va schimba complet înfățișarea și utilitatea zonei. Proiectul se numește „Reabilitare infrastructură urbană, zona I.L. Caragiale – Milcov – intersecție str. Letea” și este finanțat cu fonduri europene prin POR 2007 – 2013, Axa „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli de creștere”. Valoarea totală a investiției se ridică la 30.115.444,47 de lei, din care 23.716.396,26 de lei sunt asistență financiară nerambursabilă, solicitată de la Uniunea Europeană, iar durata de implementare este de 19 luni.
Contractul de finanțare pentru acest proiect a fost semnat în data de 27 noiembrie anul trecut, de Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, Eduard Hellving, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului de atunci, și Constantin Apostol, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord -Est. Prin finalizarea proiectului de reabilitare a acestor străzi se urmărește îmbunătățirea accesabilității întregii zone, prin modernizarea sistemului rutier, realizarea de noi parcări, creșterea capacității de circulației a străzilor și intersecțiilor cu 35 – 40 %, ceea ce va duce la o reducere a timpului de transport cu aproape 13%.
Lungimea totală a străzilor ce vor fi reabilitate este de trei kilometri, iar a suprafeței carosabile de 43.207 metri pătrați. Totodată, vor fi modernizați 17.380 de metri pătrați de trotuare care vor fi refăcuți cu pavele și 7.651 metri pătrați de locuri de parcare și zonele de acces aferente acestora. După finalizare, în zonă vor exista două alveole pentru stații de autobuz, 223 de noi locuri de parcare pentru autoturisme, conducte noi de distribuție și alimentare cu apă, pe o lungime de aproape doi kilometri, și 234 de stâlpi de iluminat cu corpuri de iluminat cu led.
Proiectul va duce implicit la crearea a 70 de noi locuri de muncă pe durata lucrărilor. Săptămâna trecută s-a semnat și contractul pentru lucrările de modernizare a pasarelei Letea.
daniel a zis
O data exacta cand se incepe? si pe unde va fi deviata circulatia pe timpul lucrarilor? nu cred k vor inchide un tronson pe un sens de mers si vor lucra la tevii si apoi invers…