• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Studenții spun că prețurile sînt exagerate în căminele din Bacău

Studenții spun că prețurile sînt exagerate în căminele din Bacău

Ziarul de Bacau 27 septembrie 2003 Lasă un comentariu

LikeShare

• în prima zi de cazare, cîteva zeci de studenți au venit la Bacău pentru a-și plăti căminul • majoritatea celor veniți să se înscrie habar n-aveau că prețul de cazare, cu tot cu masa de prînz, variază între 1.300.000 – 1.500.000 lei

Nepăsare și lipsă de respect. Așa ar putea fi caracterizată cazarea din această toamnă în căminele Universității Bacău. Studenții spun că nu au știut dacă au prins sau nu loc în cămin, în cazul celor din anul întîi, că nu au avut habar cît este prețul cazării și că, oricum, acesta este mult prea mare. Pentru cei obișnuiți cu zarva și agitația marilor centre universitare în prima zi de cazare, la Universitatea Bacău totul a părut liniștit. Atît de liniștit, încît la Căminul de băieți nu erau afișate nici măcar listele cu studenții care au drept de cazare. Studenții habar n-aveau unde le este locul . La Facultatea de Inginerie sînt, cel puțin teoretic, cei mai mulți interniști. Pe coridoarele Universității nu se vedeau decît femeile de serviciu care curățau treptele. La capătul holului, la etaj, spre secretariatul facultății de inginerie se zărea o „codiță”. Studenții stăteau la rînd pentru a încheia contractul anual cu facultatea, angajamentul de a plăti căminul și masa, de a nu întîrzia cu banii, de a fi ordonați și celelalte. „Nu știu dacă voi avea cazare. Am depus cererea de astă vară, dar voi afla abia acum. În alte centre universitare s-a afișat din timp, pe internet, situația cazărilor, și fiecare a știut dacă a prins loc în cămin sau a rămas pe dinafară”, ne-a spus unul dintre viitorii interniști.

La Facultatea de Educație Fizică și Sport, pe coridoarele înguste ale căminului unde funcționează facultatea, doar profesorii erau agitați de începerea noului an școlar. Studenții, dar și părinții, sînt supărați. O mamă grijulie, al cărui băiat a intrat pe un loc cu taxă la Educație Fizică și Sport, a plecat deja resemnată de la administratorul Facultății. „Băiatul nu a intrat cu o medie foarte mare, dar am încercat să-i găsesc un loc la cămin. Sîntem de la Colonești. Acum, dacă am aflat care e situația cu cazarea, nu știu ce vom face. Am să mai stau de vorbă cu soțul și o să vedem. Poate încercăm la o gazdă”, ne-a declarat femeia. În rest, pentru sportivii dornici de cazare rămîne, deocamdată, doar speranța. Responsabilii din cadrul Facultății de Sport nu au făcut nici un comentariu pe această temă așteptînd, din cîte am înțeles noi, o nouă întîlnire cu conducerea Universității.

Dincolo de stradă, în corpul C al Universității, vînzoleală specifică cazărilor. Cozi la casierie, aglomerație la serviciul tehnic. Studenții, majoritatea din primii ani de studiu erau încă nedumeriți. Mulți habar n-aveau cît trebuie să scoată din buzunar pentru prima lună de cămin. Unii erau deja obosiți după cele două cozi la care au fost nevoiți să stea: una pentru a achita taxa pentru cazare și masă, alta pentru a semna contracul. Studenții au aflat că trebuie să plătească peste un milion de lei, mai precis 1.360.000 lei, sumă care a stîrnit reacții diferite din partea învățăceilor. „Mi se pare acceptabil”, ne-a spus o studentă. În același timp, o altă tînără a exclamat: „E prețul prea mare!”. Întrebată de ce nu renunță, ea a recunoscut că rămîne la cămin pentru că e mai aproape de facultate. Unii dintre cei sculați de dimineață pentru a-și rezolva urgența numărul unu a anului au fost norocoși. La Căminul de fete au fost lipite pe geamuri mai multe liste cu studentele de la Științe și Litere care aveau locuri în cămin. Fetele și-au luat camera în primire. „Anul trecut am plătit 1.100.000 de lei, mai puțin cu 200.000 de lei față de acest an. La noi este prețul exagerat. Din cîte știu, la Galați, un loc în cămin costă 500.000 de lei, iar la Iași, 400.000 de lei”, ne-a spus Laura B. Chiar dacă e nemulțumită, ea nu renunță la cămin. „E mai scump un apartament de închiriat. Costă în jur de 100 de euro, fără întreținere și celelalte cheltuieli”, a spus ea. Pe asta probabil că mizează și conducerea Universității, care pare să nu fi înțeles că, atît timp cît plătesc, studențioi merită măcar să fie respectați. (Constantin GHERASIM)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 12 – 17 mai 2025

Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Aerostar SA Bacău anunță un profit în scădere semnificativă. Vezi explicațiile conducerii companiei!

Tânără din Bacău, „tămăduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Chloe la FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești
  • Nicu la FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești
  • Macrou la FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești
  • Dragos la Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
  • Ștefan la Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău