Primăria Bacău a anunțat demararea studiului de fezabilitate pentru noul pod peste Bistrița, după ce o asociere de firme din Bacău a câștigat licitația organizată de municipalitate. Este a doua oară când administrația locală a organizat licitația pentru SF, după ce la prima, din decembrie anul trecut, nu s-a prezentat nicio firmă.
Serviciile de proiectare, la fel ca și studiile de trafic, geo, hidro și documentațiile cadastrale vor fi realizate de Routte Construct și Rutier Conex XXI. Contractul pentru realizarea studiului are o valoare de 1.1 milioane de lei, iar durata de realizare este de 5 luni.
„Este primul pas concret pentru realizarea acestui obiectiv strategic (aflat pe agenda publică de 20 de ani, doar ca promisiune) pentru municipiul Bacău și o obligație legală, așa cum am mai spus! Pentru cei care tranzitează orașul, cei care lucrează în municipiu sau locuiesc în afara lui va fi un mare avantaj existența acestui pod. Suntem în discuții avansate cu Compania de Drumuri pentru ca Primăria Bacău să gestioneze această investiție și să obținem fonduri europene prin Planul Operațional de Transport, care este în aprobare la Guvern” a anuntat primarul Viziteu.
radu a zis
faimosul proiect se refera de fapt la reabilitarea podului de la Insula?
Este vorba despre trafic pietonal / biciclete / trotinete, fara acces auto
Adica pentru renovarea unei punti facem studiu de un milion?
Nu ne crapa obrazul de rusine?
rdn a zis
Daca SF costa un milion cat va costa proiectul ? Nu este prea mult. Se da un tun ? Firmele de casa fara experienta in proiectare poduri sunt pregatite.