Subvarianta BA.2, despre care specialiştii spun că este posibil să fie mai contagioasă decât varianta principală a tulpinii Omicron (BA.1) are o răspândire lentă în România, arată studiul MedLife, care a descoperit încă varianta nouă în urma secvenţierii în Bucureşti şi Bacău.
Deocamdată subvarianta BA.2 pare să aibă o rată lentă de răspândire pe teritoriul ţării noastre.
Astfel, din cele 94 de probe secvenţiate, toate au fost identificate cu Omicron, în cazul a trei probe fiind identificată subvarianta BA.2 a tulpinii Omicron. Faţă de ultimul lot secvenţiat în urmă cu două săptămâni, numărul de cazuri cu noua subvariantă BA.2 a crescut de la două la trei. Pe lotul studiat în această etapă nu au fost identificate probe cu tulpina Delta.
Probele secvenţiate provin din Bucureşti, Brăila, Bacău, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti şi Târgovişte.
Potrivit raportului, probele depistate cu subvarianta BA.2 provin din Bucureşti (2) şi Bacău (1).
„Deşi această nouă subvariantă este în atenţia unui număr tot mai mare de ţări şi chiar a devenit dominantă în Danemarca sau câteva regiuni din India, în România pare să aibă o evoluţie lentă, cel puţin acest lucru se observă pe loturile noastre de studiu în acest moment. Astfel, dacă în urmă cu două săptămâni am identificat două cazuri, pe lotul studiat în această săptămână am identificat trei cazuri cu subvarinta BA.2. Următoarele două săptămâni vor fi foarte importante, iar dacă ritmul de răspândire a noii variante se va păstra în aceiaşi parametri, atunci sunt şase mari ca traiectoria prognozată de către autorităţi cu privire la evoluţia valului 5 să rămână în vigoare”, a declarat Dumitru Jardan, biolog şi doctor în ştiinţe medicale, coordonatorul studiului de secvenţiere realizat de MedLife.
O schimbare de ritm în ceea ce priveşte răspândirea subvariantei BA.2 ar putea prelungi valul 5 al pandemiei şi în România
Până în prezent, autorităţile române au raportat 49 cazuri cu subvarianta BA.2 din 1487 de cazuri de infectare cu tulpina Omicron.
Datele obţinute în această etapă a studiului de secvenţiere desfăşurat de MedLife, varianta BA.1 este, în continuare, dominantă pe teritoriul României. De altfel, explozia numărului de cazuri de COVID confirmate în ultima perioadă a fost determinată de evoluţia în dinamică a răspândirii variantei iniţiale a tulpinii Omicron (BA.1).
Baba Yaga a zis
Cum spunea BUG Mafia in ‘98: “e-o poveste fara sfarsit”