Ce cadouri puteți cumpăra de 8 Martie
Începutul primăverii este marcat, bineînțeles, de Sărbătoarea Mărțișorului. Mărțișoarele de astăzi nu mai seamănă însă deloc cu ce era odată. Dacă la început se oferea acea sforicică cu alb și roșu, acum, pe la tarabe, găsim tot felul de obiecte de plastic, pluș, floricele de prost-gust de care sînt legate ațișoare. Trecînd de izul comercial pe care l-a căpătat această sărbătoare, ne îndreptăm atenția asupra zilei de 8 Martie, Ziua Femeii. Această zi e marcată, în general, de cadourile oferite reprezentantelor sexului frumos. În aceste zile, băieții, și nu numai ei, sînt în căutare de cadouri potrivite pentru femeile și fetele din jurul lor. Ca să vă dau o mînă de ajutor, am dat o tură prin magazine ca să văd cam ce ați putea voi achiziționa în această săptămînă rămasă pînă pe 8 Martie.
Cele mai multe cadouri adunate la un loc le-am găsit la magazinul Luceafărul. După cum bine știți, femeile, orice vîrstă ar avea ele, sînt înnebunite după bijuterii, așa că nu veți da niciodată greș dacă le cumpărați așa ceva. Pentru mame sînt diverse pandative de aur-2 – 300 000 lei, sau, dacă vă dă mîna, un inel frumos. Pentru adolescente și pentru cele mai tinere, argintul e cel mai potrivit. Fie o pereche de cercei, care poate ajunge de la 50 000 pînă la 500.000, sau pandative cu tot felul de animăluțe. Inele de argint, foarte frumoase, au însă prețuri mai piperate, toate costînd peste 100.000 de lei.
Pentru mame, sau pentru bunici puteți să achiziționați fie de la magazinul Adal, Luceafărul sau standurile de la Junior, eșarfe frumoase, cu prețuri între 90.000 și 450.000. Orice femeie s-ar bucura, însă, dacă de 8 Martie ar primi un parfum. La Luceafărul, parfumurile de firmă au prețul între 700.000 și două milioane, însă calitatea este garantată. Pentru adolescente, e bun și un set de cosmetice, însă dacă nu știți prea bine gusturile fetei, aveți grijă să nu o dați în bară.
Pentru dragile bunici e mai greu să găsești ceva. Pentru ele a trecut de mult vremea machiajului, nu prea mai sînt în pas cu moda, așa că mai bine vă concentrați asupra unui lucru util, care sigur îi trebuie. Și aici puteți găsi o eșarfă, o bluză, căciulă sau mănuși.
O altă opțiune, mai mult pentru prietene sau surori, sînt animăluțele de pluș, al căror preț depinde foarte mult de mărimea lor. Tot la Luceafărul, am văzut niște lumînărele foarte interesante, cu tot felul de culori, între 130-300.000 de lei. Pentru mama sau bunica, puteți achiziționa de la Fondul plastic o icoană superbă, care însă vă va costa peste 300.000 de lei.
Dacă nu găsiți ceva pe gustul celui drag, ori persoana iubită e mai pretențioasă, puteți cumpăra statuete, tablouri, diverse chestii care înfrumusețează casa. La Orizont, de exemplu, la magazinul Springtime, găsiți obiete decoratie, vaze, ceasuri, scrumiere, toate unicat, lucrate foarte frumos. Dacă aveți buzunarul plin, puteți da o raită și pe la Magazinul de Antichități de la Piața Sud.
Un caz mai special este atunci cînd trebuie să oferiți cadou dirigintei. Ei bine, ce să luați? Orice, numai bibelouri și vaze nu. Vă asigur că orice profesoară are zeci de asemenea obiecte acasă. Un lucru pe care oricine îl apreciază și din care poți avea cît mai mult și niciodată nu e de ajuns este cartea. Găsiți o carte de bună calitate, un album de artă, un dicționar sau un roman valoros. Prețul unei cărți bune începe de la 300.000 și ajunge pînă la un milion de lei.
Dacă nu aveți atîția bani și dacă vă suflă vîntul prin buzunare, atunci intră în scenă florile. Un buchet de ghiocei, trandafiri, garoafe, orice e binevenit. O floare întotdeauna va aduce zîmbetul pe fața unei femei. Pentru cele pasionate de flori, la magazinul cu animăluțe din centrul Bacăului, puteți găsi tot felul de ghivece cu flori care de care mai frumoase. Cele mai mici costă în jur de 100.000, iar palmierii, mai măricei, ajung pînă la 500.000. Orice cumpărați, nu uitați însă că un zîmbet și un pupic fac mai mult decît orice cadou. (Roxana ȘMIL)
Lasă un răspuns