– în primele nouă luni ale anului, 366 de șomeri care au urmat cursuri de formare profesională și-au găsit de lucru la diverse firme n aproape 200 dintre ei proveneau de la țară n aceștia s-au calificat în meserii din domeniile industria alimentară, construcții și servicii
Florentin RADU
În perioada ianuarie – septembrie 2012, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă s-au putut reorienta către alte profesii, urmînd cursurile puse la dispoziție prin AJOFM Bacău. Pînă la sfîrșitul lunii septembrie, în evidențele agenției erau înregistrați 571 de beneficiari. În total, în perioada analizată, au fost inițiate 27 de astfel de cursuri în diferite domenii, cum ar fi industria alimentară, construcții și servicii. „Au fost cuprinși cu prioritate la cursuri de formare profesională șomerii proveniți din mediul rural, șomerii tineri și cei cu un nivel de educație scăzut”, a declarat Daniela Bălan, purtătorul de cuvânt al AJOFM Bacău. Astfel, în perioada ianuarie – septembrie 2012, din totalul de 571 de cursanți, 199 au fost șomeri proveniți din mediul rural și 214 șomeri tineri.
Cheltuielile au fost suportate din bugetul asigurărilor de șomaj. În plus, pentru șomerii care au fost nevoiți să facă naveta pe perioada cursului s-au decontat abonamentele/biletele de transport. Cursanții au primit calificări în meseriile de zidar, pitrar, tencuitor, dulgher, tâmplar, brutar, bucătar, instalator sanitar sau de gaze, frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist, contabil, ospătar (chelner). Interesant că, după absolvirea acestor cursuri, nu mai puțin de 366 de șomeri au reușit să se angajeze la diferite firme din județ.
Țăranii cu venituri mici se pot înscrie la cursuri gratuite de calificare
Potrivit legii, pot beneficia de servicii gratuite de formare profesională șomerii care nu și-au găsit un loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ. În aceeași categorie mai intră și cei care au obținut statutul de refugiat sau altă formă de protecție internațională, conform legii, cei care nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenție. Puțini știu și că la aceste cursuri se pot înscrie și cei care desfășoară activități în mediul rural dar nu realizează venituri lunare sau sunt mai mici decât valoarea indicatorului social de referință in vigoare. Condiția este ca aceste persoane să se înregistreze la agenția locală de muncă.
Alți beneficiari ai cursurilor gratuite mai sunt persoanele care au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, cele care au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacității de muncă după pensionarea pentru invaliditate. Restul candidaților care nu îndeplinesc aceste condiții pot urma cursurile organizate de AJOFM, însă vor suporta contravaloarea cheltuielilor.
Lasă un răspuns