Ciobanu George Florin, tânărul din localitatea Brănești, comuna Bârsănești, a cărei dispariție fusese semnalată pe data de 21 octombrie, pe Facebook, după ce trecuseră deja patru zile de când nimeni nu mai știa nimic de a fost găsit, fără suflare, într-o zonă împădurită de lângă Salina Târgu Ocna.
Conform unupetrotus.ro, potrivit unor surse din anchetă, tânărul a fost găsit spânzurat, în stare de putrefacție, ceea ce i-a determinat pe anchetatori să concluzioneze că acesta s-ar fi sinucis imediat ce a ieșit din tură. Tânărul lucra la o un service auto din comuna Târgu Trotuș, în cadrul căruia funcționează și un bar, iar dimineață, când a ieșit din schimb, a fost înlocuit de fratele său.
Surse din anchetă precizează că, după ce a ieșit din tură, tânărul găsit spânzurat s-ar fi oprit la o sală de jocuri de noroc, unde, cel mai probabil, ar fi pierdut tot salariul încasat în acea dimineață.
Se pare că tânărul ar fi fost un împătimit al jocurilor de noroc și obișnuia să lipsească cu zilele de acasă, acesta fiind și motivul pentru care familia și apropiații săi nu s-au sesizat imediat de dispariția sa, ci abia după patru zile.
Leca Aneta a zis
IMI PARE NESPUS DE RAU ! O precizare : nu exista satul Branesti in comuna Barsanesti.
Radu Valentina a zis
Eu am vazut o poza cu el la locul faptei si din pacate parerea mea e ca a fost spanzurat! In poza am vazut ca avea legat la gat un uscator de par!!!! Deci pierde banii la aparate nu locuieste in Tg Ocna …dar uscatorul de par de unde la luat? Daca poza e reala ceva e legat cu ata!