Polițiștii din cadrul Poliției orașului Comănești au depistat în flagrant delict, un tânăr de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gârlei din localitate, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării alcoolscopice a rezultat o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, din verificările efectuate în baza de date a reieșit faptul că, cel în cauză nu
deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului și fără permis de conducere.
Lasă un răspuns