Polițiștii de investigații criminale au prins în flagrant un tânăr de 28 ani care își șantaja fosta iubită. Terorizată timp de patru luni, fata de 20 ani, a decis sa pună capăt șantajului și l-a reclamat pe fostul iubit la poliție. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bacău – declară inspectorul principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău – l-au prins în flagrant pe bărbatul de 28 ani, în timp ce primea 500 de lei, de la o tânără de 20 ani. Fata fusese amenințată în repetate rânduri de individ, iar din cercetări reiese că în perioada martie – iunie 2013, suspectul ar fi pretins și primit de la victimă mai multe sume de bani”. În trecut, cei doi au fost prieteni, iar fostul iubit o șantaja pe fată că va divulga celor apropiați informații despre trecutul ei. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru șantaj și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii spun că la prinderea individului au fost ajutați de colegii din cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns