Eduard Burghelea (27 ani), actor al Teatrului Municipal Bacovia, a fost desemnat de primarul Lucian Stanciu Viziteu să asigure, pentru o perioadă de maximum 120 zile, interimatul postului de director al instituției băcăuane de cultură.
Numirea sa vine în contextul încetării mandatului Elizei Noemi Judeu, care a ocupat această funcție în ultimii cinci ani.
„Pe lângă studiile universitare și postuniversitare de profil, competențele dobândite în ceea ce privește managementul cultural au fost elementele care au contribuit la această numire”, se arată într-un comunicat al Primăriei Bacău.
Eduard Burghelea a urmat cursuri de profil încă de pe băncile liceului, are licență și master în Arta Actorului, a jucat în piese de teatru, a avut roluri în film, a participat la festivaluri naționale și internaționale, are experiența unor workshop-uri și a unor proiecte culturale derulate cu finanțare națională, fiind și trainer în domeniu (inclusiv pentru tinerii participanți la evenimente culturale în Bacău).
„Această numire este o infuzie de încredere arătată unui tânăr care, pe lângă studiile de profil, și-a arătat preocuparea, prin cursurile absolvite, pentru zona de management cultural. Am apreciat, de asemenea, deschiderea sa către multidisciplinaritate, către implicarea tinerilor în actul cultural. Pandemia este un context dificil și pentru teatru, dar mă aștept ca Eduard Burghelea să se ridice la înălțimea provocării”, a declarat primarul Lucian Stanciu Viziteu.
„Ca manager interimar al Teatrului Municipal Bacovia îmi propun să creez un mediu de dialog între instituție și comunitatea locală, printr-un repertoriu variat axat pe nevoile comunității și un program care să apropie publicul de teatru. Având în vedere contextul actual, consider că este important ca oamenii să găsească prin teatru liniștea și bucuria de care au nevoie,” este mesajul directorului interimar al Teatrului Municipal Bacovia, Eduard Burghelea.
Anonimus a zis
bine ca nu i s a mai acordat sprijin dnei Judeu, puterea (atata cata e la un teatru) i cam luase mintile, colectivul abia astepta sa fie debarcata…
Nicu a zis
Dacă la 35 ani ești primar in Bacău, de ce la 27 ani sa nu fi director la teatru, tot in Bacău! În locul tinereții mai degrabă folosești criteriu înălțimea, are mai mari șanse de reușită. Acestea sunt noile personalități ale Bacaului!
Gyna a zis
Felicitări, Edi! Meriți. E locul tău.
Seby a zis
Directorul teatrului trebuie să fie apolitic și specialist în domeniu? Întreb pentru un prieten…