• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Taxele și impozitele pentru terenuri în intravilan

Taxele și impozitele pentru terenuri în intravilan

Ziarul de Bacau 29 iulie 2003 Lasă un comentariu

LikeShare

O parte din proprietarii de terenuri în intravilan, precum și dintre

băcăuanii care locuiesc la case și mai au și o grădină pe lîngă curte

au de plătit taxe și impozite mai mari cu cîteva milioane de lei față de anul trecut. „Valoarea impozitului pe metru pătrat de

teren nu a fost majorată prea mult față de anul trecut. Diferența de

valoare apare acum din modificarea procedurii de aplicare a

impozitului. Dacă pînă anul trecut erau impozitate doar o mie de

pătrați de teren, indiferent de mărimea proprietății, acum se

impozitează întreg terenul avut în proprietate”, ne-a declarat

Vasilică Filip, șef Comaprtiment Persoane Fizice din cadrul Direcției

de Taxe și Impozite Locale (DTIL) Bacău. El a mai precizat că au

fost cazuri de băcăuani care au în proprietate cîteva hectare

de teren în intravilan și care au plătit pînă anul trecut doar impozit

pentru o mie de metri pătrați. Anul acesta oamenii s-au trezit că au

de plătit cîteva zeci de milioane de lei numai impozit pe teren.

„Valoarea impozitului se stabilește în funcție de zona în care se află

respectivul teren, precum și de categoria în care se încadrează.

Impozitul pe teren construibil este cu mult mai mare decît cel pentru

teren agricol”, a mai precizat Vasilică Filip. Pentru a vedea în ce

categorie se încadrează terenul lor, băcăuanii ar trebui să se

prezinte la DTIL cu titlul de proprietate sau cartea funciară eliberată

de către speciliștii de cadastru de la Direcția Agricolă. „De exemplu,

este posibil ca dintr-o suprafață de 2.000 de metri pătrați, doar

cîteva sute să se încadreze în categoria de teren construibil, restul

să fie catalogat drep teren arabil și să fie impozitat doar cu cîteva

sute de mii de lei pe an”, a mai precizat Vasilică Filip. O altă noutate în aplicarea taxelor și impozitelor din acest an este luarea în calcul și a impozitului pe teren agricol, care nu se plătea pînă anul trecut.

Impozite pentru terenul în intravilan

Zona Tarife stabilite pe metrul pătrat

A 4.900 lei

B 3.700 lei

C 2.500 lei

D 1.200 lei

Taxele pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru activități lucrative și viza anuală a acestora

Activități lucrative lei/metrul pătrat

pentru meseriași și cărăuși 75.000

pentru cazane de fabricat rachiu 130.000

pentru liber profesioniști 200.000

pentru mori, prese de ulei și darace 400.000

pentru activități de proiectare 1.000.000

pentru alte activități neprevăzute mai sus 1.000.000

Pentru eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare se percepe o taxă de 121.000 de lei. Pentru eliberarea certificatului de producător solicitantul trebuie să achite 500.000 de lei și cîte 100.000 de lei pentru fiecare viză trimestrială a acestuia.

Taxa de reclamă și publicitate

Contribuabilii care beneficiază, sub diverse forme, de serviciul de reclamă și publicitate sînt obligați să încheie contracte în acest sens și datorează bugetului local o taxă de reclamă și publicitate de 3 % din valoarea contractului, exclusiv taxa pe valoarea adaugată aferentă. Pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afișaj, panouri sau alte asemenea mijloace publicitare beneficiarii datoreaza o taxă de 130.000 lei/an/metru pătrat sau fracțiune de metru pătrat. Pentru firmele instalate la locul exercitării activității taxa anuală se stabilește în funcție de dimensiunea acestora și este de 194.000 lei/an/metru pătrat sau fracțiune de metru pătrat. Pentru activitățile artistice și distractive de videotecă și discotecă, impozitul pe spectacole se stabilește în funcție de suprafața incintei în care se desfășoară spectacolul, astfel :

– în cazul videotecilor 1.000 lei/metru pătrat /zi;

– în cazul discotecilor 2.000 lei/metru pătrat/zi.

Pentru determinarea impozitului pe spectacole, asupra nivelurilor menționate se aplică un coeficient de corecție pozitivă de 5,00.

Taxa hotelieră

Pentru șederea în municipiul Bacău, persoanele fizice în vîrstă de peste 18 ani datorează o taxă hotelieră, în funcție de categoria unității de cazare, la tarifele practicate de acestea, astfel:

5 % – unitate de cazare de 3 stele;

4 % – unitate de cazare de 2 stele;

3 % – unitate de cazare de 1 stea.

Taxa pentru eliberarea titlurilor de proprietate

Taxa pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobîndite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 este de 84.000 lei/hectar sau fracțiune de hectar.

Cereri taxate în materie comercială

În cazul cererilor pentru înregistrarea sau autorizarea societăților comerciale, precum și pentru modificarea actelor constitutive ale acestora, cereri pentru excluderea unui asociat, precum și cereri de dizolvare și lichidare a unei societăți comerciale se încasează o taxă de 342.000 lei. Pentru cererile de lichidare a poziției dominante a unui agent economic, valoarea taxei este de 342.000 lei. În cazul acțiunilor, cererilor și contestațiilor introduse în temeiul Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, precum și al Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, valoarea taxei este de 342.000 lei. La depunerea cererilor pentru contestarea devizului lucrărilor reglementate de art. 67, alin.3 din Codul silvic se încasează o taxă de 171.000 lei. (Elena SOLOMON)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Aerostar SA Bacău anunță un profit în scădere semnificativă. Vezi explicațiile conducerii companiei!

Tânără din Bacău, „tămăduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia

Alianța USR-AUR de la Primărie, invocată în dezbaterea prezidențială: “Nicușor Dan nu știe că Viziteu este în Primăria Bacău, unde avem o alianță”

Barleta aduce muncitori indieni la fabrica din Bacău. „Tinerii nu își doresc să muncească în producție”

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Polarized la Tânără din Bacău, „tămăduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia
  • SS la Barleta aduce muncitori indieni la fabrica din Bacău. „Tinerii nu își doresc să muncească în producție”
  • Dragos la Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
  • dan la Barleta aduce muncitori indieni la fabrica din Bacău. „Tinerii nu își doresc să muncească în producție”
  • puneti mana pe carte la Barleta aduce muncitori indieni la fabrica din Bacău. „Tinerii nu își doresc să muncească în producție”

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău