• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Teatru ca metodă de socializare

Teatru ca metodă de socializare

Ziarul de Bacau 13 iulie 2002 Lasă un comentariu

LikeShare

• copiii de la clasa „Ștefăniță” a Fundației de Sprijin Comunitar iau lecții de teatru de la americani

„Prin pădure alergă pisica pînă la cîine”, spune micuțul din centrul cercului. În secunda următoare, „pisica” și „cîinele” se desprind de pe locurile lor pentru a-și găsi un alt loc, cursă în care intră și „animăluțul” care a făcut strigarea. Nu este vorba de o secvență desprinsă din filme, ci doar un fragment din ora de teatru susținută de grupa mică a clasei „Ștefăniță”, din cadrul Fundației de Sprijin Comunitar. O clasă formată exclusiv din copii care vin din familii dezorganizate. Pe unii dintre acești puști băcăuanii îi puteau vedea pînă mai ieri cerșind pe stradă. Alții au fost luați de lîngă părinții indiferenți, care i-au lăsat în voia sorții. Acei copii care pînă de curînd nu aveau nici un fel de perspectivă învață acum arta dramatică. Maeștri de ceremonii sînt Vali Racilă, unul din membrii unei trupe de teatru alternativ care colaborează constant cu FSC-ul și Maria Gheorghiu, directoarea Școlii Americane. „Încercăm să folosim teatrul ca mijloc de socializare a copiilor”, explică Maria Gheorghiu, în timp ce Vali Racilă adaugă că „teatrul poate crește încrederea copiilor în ei înșiși”.

La cîțiva metri distanță, holul mare al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” a fost transformat în scenă de teatru. Aici repetă grupa mare a aceleiași clase. Adică copiii de la 10 la 16 ani. O vîrstă care le permite lor să „atace” roluri adevărate. „Am fost impresionată de copiii de la «Ștefăniță», pentru că toți vor să joace. Vreo doi – trei dintre ei sînt de-a dreptul promițători, sînt foarte atenți și intră foarte bine în pielea personajelor. La început, unii au fost timizi, dar cînd i-au văzut pe alții că se antrenează, au intrat rapid în joc”, spune Wendy Philips Kahn, actrița americană care a venit la Bacău să-i învețe arta dramatică pe copiii de la „Ștefăniță”. Prietenă cu Leslie Hawke, Wendy a venit în România pentru a treia oară. „A juca teatru e bine pentru toată lumea, nu numai pentru cei care doresc să fie actori. Și nu e vorba de profesionism, ci de un mod de a exprima lucrurile în mod diferit”, susține Wendy Philips. O părere îmbrățișată, în afara copiilor de la „Ștefăniță”, și de alți aproximativ 50 de adolescenți băcăuani, care au scos fiecare din buzunar cîte 50 de dolari pentru a urma aceleași cursuri. (Eduard CUCU)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Percheziții domiciliare în Moinești și Pârjol, la tineri bănuiți de înșelăciune și deținere ilegală de arme

FOTO: Reabilitarea Palatului Administrativ a ajuns la 20%. Proiectul de 13 milioane euro, monitorizat de prefectul Ilișanu

De ce să optezi pentru o saltea cu arcuri împachetate individual?

Au furat 120.000 de lei din buzunare, în autobuzele din Bacău! Polițiștii au „vizitat” acasă 4 hoți, pe care i-au reținut

Anunț public SC CRAB SA Bacău

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Georgel la Nicușor Dan, amintiri din Bacău, unde a făcut armata, în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”
  • Adrian la Nicușor Dan, amintiri din Bacău, unde a făcut armata, în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”
  • Mihai la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • Mihai la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • WAR OF THE BOSSES la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău