În urma calificărilor și disputării primelor meciuri la Campioantele Naționale U18 de la București, SCM Bacău a rămas pe tablourile principale de simplu cu doar doi sportivi: Alina Munteanu, la feminin, care a promovat deja în turul secund, după victoria cu 6-4, 6-2 contra Iuliei Săvescu (CSȘ Roșiorii-de-Vede), și Alexandru Manole, care a avut acces direct pe tabloul principal masculin și să-l întâlnească în 1/16-mi pe Andrei Crapcenco (Brașov Tennis Academy). La feminin, următoarea adversară a Alinei Munteanu urma să se aleagă din disputa Iulia Ivașcu (Târgoviște, favorita nr. 4) și Emel Abibula (Dinamo). SCM Bacău avusese la simplu încă patru tenismeni, dar niciunul dintre ei n-a trecut de faza calificărilor. Astfel, Matei Avram a fost eliminat în meciul decisiv, cu 6-2, 6-0, de Andrei Marinescu (Dinamo), după ce trecuse cu 6-0, 6-1 de Petru Pârlițeanu („M. Eliade” București); Tudor Burghelea a pierdut în meciul de debut, 3-6, 2-6 contra lui Robert Popescu (TC București); Tudor Diaconu promovase un tur (6-3, 4-6, 6-3 cu constănțeanul Sergiu Medeșan), dar a fost învins apoi de Vlad Dancu (TC București), cu 6-2, 2-6, 6-4. În fine, Sabin Saveluc n-a prins meciul decisiv, deoarece a fost eliminat la debut de Vlad Cozma (TC București), cu 1-6, 7-6, 3-6.
Toți jucătorii noștri mai înainte amintiți continuă însă în concursurile de dublu. Burghelea și Saveluc alcătuiesc o pereche, în timp ce ceilalți au parteneri de la alte cluburi. Alina Munteanu, Matei Avram și Tudor Burghelea sunt înscriși la dublu-mixt. (Peter KELMANN)
Lasă un răspuns