Deputata PRM Angela Bogea trece, în ochii multora, drept o femeie extrem de directă și lipsită de complexe. Drept urmare, ea nu a avut nici cea mai mică reținere în a se îmbrăca cît mai comod în timpul vacanței de vară pe care și-a petrecut-o, în mare parte, la Bacău. În ceea ce privește încălțămintea, comod înseamnă, în accepțiunea deputatei PRM, teniși. „De abia am așteptat să ajung acasă să pot purta teniși. Primul lucru pe care l-am făcut cînd am ajuns în Bacău a fost să-mi caut teniși chinezești. Și să știți că de abia i-am găsit la un magazin de la «Narcisa». Am dat 70.000 de lei pe ei, dar sînt extrem de comozi”, ne-a declarat, fără nici un fel de reținere, președinta PRM Bacău. Angela Bogea a recunoscut că nici la București nu se desparte de teniși, dar acolo îi poate „scoate la plimbare” doar dimineața, cînd își face programul obișnuit de jogging. „Te doare partea dorsală de la atîta stat pe scaun, așa că trebuie să cauți soluții pentru a te mișca. La sală nu am timp să mă duc, așa că alerg. Nu fug prin Cișmigiu, fiindcă nu vreau să dau nas în nas cu nici un coleg parlamentar, ci o fac prin Parcul Operei”, a încheiat deputata Angela Bogea. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns