Municipalitatea bacauana a pus la dispozitie o suprafata de teren pentru constructia de noi locuinte pentru tineri. Consilierii locali bacauani au aprobat initiativa primarului Romeo Stavarache de a acorda gratuit, pe durata executarii constructiilor, suprafata de 5.834 metri patrati de teren catre Agentia Nationala pentru Locuinte. Aceasta este situata pe strada Tineretului. Noile apartamente ce vor fi construite vin sa rezolve o parte din solicitarile tinerilor de a avea o locuinta. Municipalitatea bacauana a anuntat odata cu bugetul din acest an ca, in anii urmatori, constructia de noi locuinte va fi o prioritate. (Claudiu TANASESCU)
Lasă un răspuns