Puțini tineri din România sau români plecați să muncească în străinătate, pentru a-și făuri un viitor mai bun și, în primul rând, o casă știu că în mai multe orașe de la noi sunt în derulare programe prin care beneficiază de terenuri gratuite, unde își pot construi singuri o locuință.
Sigur, dacă dispui de suficiente fonduri și nu vrei să-ți bați capul cu o construcție de la zero, varianta căutării de apartamente de vânzare în Bacău, prin intermediul anunțurilor, rămâne în picioare. Se găsesc locuințe pentru toate buzunarele, de la 29.500 de euro, pentru un apartament de două camere, până la 102.000 de euro, pentru o locuință cu același număr de încăperi. Cel din urmă preț e însă mai degrabă o excepție, pentru că majoritatea locuințelor bicamerale pot fi cumpărate cu 30.000 – 40.000 de euro.
Garsonierele pot fi cumpărate și cu 16.000 – 17.000 de euro. Dar dacă tot dispui de cești bani, de ce nu ți-ai construi tu o casă mai mare? Pentru că exact asta poți obține dacă intri într-un program de genul celor menționate anterior.
Acest program este menit să reducă din exodul dinspre România, care lasă și multe orașe goale. Programul are mici diferențe de la oraș la oraș, dar, în mare, condițiile de eligibilitate sunt cam aceleași. Pentru Bacău, ca să continuăm cu același exemplu, unul dintre orașele care are în derulare un astfel de proiect, deja funcțional, terenul oferit măsoară 300 de metri pătraţi, iar pământul se află într-un cartier de la marginea oraşului.
“Aceasta este zona de 42 de hectare pe care o avem pusă la dispoziţie. Va reprezenta un nou cartier al Bacăului. Vom trage toate utilităţile şi vom amenaja drumurile, dar vom crea şi creșe şi grădiniţe, dar şi un parc de 3 hectare, precum şi spaţii comerciale”, promite primarul din Bacău, Cosmin Necul.
Concret, de acest program pot beneficia tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.
În condiţiile legii şi a acestui regulament, pot depune cereri pentru atribuirea unui teren în suprafaţă de 300 mp pentru construirea unei locuinţe persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii:
– să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi 35 de ani neîmpliniţi la data depunerii cererii;
– să aibă o singură cerere depusă, în nume propriu sau împreună cu soţul/ soţia;
– să aibă cetăţenie română şi domiciliul în municipiul Bacău;
– solicitantul şi soţul/ soţia, după caz, să nu fi avut sau să nu deţină în proprietate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe atât în Bacău, cât şi în alte localităţi.
Pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor precizate mai sus, solicitanţii vor depune următoarele documente:
– cererea tip, potrivit modelului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 449 din 23.12.2019;
– copie xerox a certificatului de naştere al solicitantului, soţului/ soţiei, copiilor, după caz;
– copie xerox a actului de identitate al solicitantului, soţului/ soţiei, după caz;
– copie xerox a certificatului de căsătorie, după caz;
– declaraţia solicitantului şi a soţului/ soţiei, după caz, autentificată la notarul public, pe proprie răspundere, precum că nu a avut sau că nu deţine în proprietate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe atât în Bacău, cât şi în alte localităţi;
– copia actelor de studii ale solicitantului şi soţului/ soţiei, după caz;
– documente din care să rezulte situaţia locativă (cu chirie, la părinţi sau alte cazuri).
În plus faţă de aceste documente, persoanele interesate, în vederea efectuării evaluării punctajului deţinut, pot depune şi:
– extras de cont cu economiile personale (depozit bancar deschis pe numele solicitantului, soţului/ soţiei, după caz sau orice alte documente relevante pentru dovedirea veniturilor); pentru extras de cont cu economii personale de minim 8.000 de lei, se acordă punctaj suplimentar;
– certificat de încadrare în grad de handicap, dacă este cazul.
Pentru acest proiect autoritatea locală oferă gratuit:
– 42 de hectare de teren pe strada Poligonului, care vor fi lotizate în 855 de loturi a câte 300 mp;
– infrastructură (străzi şi reţea de utilităţi publice);
– 3 tipuri de proiecte de casă (parter, parter + mansarda, parter + etaj);
– creşă, grădiniţă, parc.
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 449 din 23.12.2019, care cuprinde Regulamentul şi anexele acestuia (model cerere, criterii suplimentare, proiecte locuinţe) poate fi consultată AICI.
Programe similare, în multe orașe din țară
Un program similar se derulează și în Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, dar doritorii nu se prea înghesuie. “Sunt câteva case construite, trei mai exact. Două case sunt în construcţie, mai sunt şi altele, lucrări aprobate, contracte semnate şi care urmează să fie puse în aplicare”, a declarat pentru PRO TV Vlad Manolăcescu, reprezentant al Primăriei din Sfântu Gheorghe.
Cei care totuși au profitat de acest program spun că au economisit în jur de 15.000 – 20.000 de euro.
În Cavnic, judeţul Maramureş, peste 100 de tineri, cei mai mulţi plecaţi la muncă în străinăte, au depus cereri la Primărie ca să le acorde teren gratuit pentru construcţia unei case. Un sfert dintre ei au primit undă verde ca să înceapă lucrările.
Tinerii care primesc gratuit teren de la primării au la dispoziţie un an să înceapă lucrările şi cel mult trei ca să finalizeze construcţia. În anumite cazuri, pot primi și proiectul pentru noua locuință.
Condiții de respectat și după primirea terenului gratuit
Și la Timișoara funcționează un astfel de program, chiar dacă cu pași mici sau cu încetinitorul. Conform Tion, există condiții pe care tinerii trebuie să le respecte și după ce obțin un astfel de teren. Astfel, în maximum trei luni de la semnarea contractului, sunt obligați să împrejmuiască parcela cu gard provizoriu „împotriva ocupării acesteia cu materiale de construcții sau cu materiale rezultate ca urmare a lucrărilor din vecinătate, în caz contrar PMT nu își asumă răspunderea în acest sens”.
Mai sunt obligați să înceapă construcția locuinței în termen de un an de la data atribuirii terenului, conform Legii 50/1991. În cazul în care nu se apucă de treabă și nu își înalță casa visată în termen de cinci ani de la data atribuirii în folosință gratuită a terenului, municipalitatea poate retrage dreptul de folosință gratuită pe durata existenței construcției.
Funcționarii PMT au mai decis că tinerii care au obținut un astfel de teren pot să-și vândă casa ridicată pe parcelă, dacă achiziționează terenul.
Pentru „înstrăinarea construcției sau schimbarea destinației locuinței construită pe terenul atribuit” este nevoie de „acordul prealabil și în scris al primăriei. Însă la schimbarea proprietarului construcției sau la modificarea folosinței acesteia în spațiul cu altă destinație decât locuință se pierde dreptul de folosință gratuită asupra terenului”. În aceste cazuri, „beneficiarul, proprietar al locuinței edificate pe terenul ce face obiectul prezentului contract, are posibilitatea de cumpărare directă a terenului conform art. 8 din Legea 15/2003”.
Conform modelului de contract, terenul este în proprietatea primăriei și poate fi folosit gratuit de către beneficiar pe durata existenței construcției. Funcționarii PMT pot inspecta imobilul oricând, dar numai cu notificarea beneficiarului în termen de 15 zile. Beneficiarul trebuie să ceară acordul scris al PMT pentru orice modificări aduse, iar la încetarea contractului este obligat „să pună la dispoziția proprietarului (PMT – n.r.) bunul primit în folosință în starea în care acesta se găsește la momentul respectiv, eventualele investiții, îmbunătățiri, construcții, efectuate în perioada de derulare a contractului neputând fi solicitată”.
Lasă un răspuns