Organizațiile nonguvernamentale din municipiul Onești au posibilitatea de a mai depune proiecte în vederea obținerii de finanțare de la bugetul local până pe 16 septembrie. Anunțul a fost făcut de autoritățile locale și-i vizează pe membrii societății civile care dezvoltă proiecte de interes comunitar din domeniile activități și tineret, protecția mediului, activități sportive, culte religioase, programe culturale și învățământ pentru anul 2013.
ONG-urile pot obține, prin depunerea de proiecte până pe 6 septembrie, finanțări nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Onești, în conformitate cu hotărârile la nivel local și cu Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor merambursabile pentru activități nonprofit de interes local. Solicitanții trebuie să depună dosarele la sediul Consiliului Local Onești, urmând ca în intervalul 9-13 septembrie să aibă loc procedura de evaluare a proiectelor. Selecția și anunțarea rezultatelor finale vor avea loc pe 16 septembrie. (M. Rotaru)
Lasă un răspuns