Un numar de 47 de tineri liberali din Onesti, Helegiu si Comanesti au efectuat, recent, o vizita la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, la invitatia europarlamentarului PNL Renate Weber, iar informatiile referitoare la aceasta actiune au fost prezentate vineri, de catre conducerea organizatiei liberale din municipiul de pe Trotus, in cadrul unei conferinte de presa.
Vizita la Bruxelles a durat 6 zile, iar grupul de tineri a fost insotit si de Ciprian Zarzu, presedinte al TNL Onesti si consilier local. “In cadrul vizitei, am avut discutii cu doamna Renate Weber, care ne-a prezentat activitatea si sediul Parlamentului European, precum si prioritatile dinsei pentru perioada urmatoare – a precizat Zarzu.
Dinsa ne-a mai spus ca nu primeste suficiente solicitari de la romani, comparativ cu cei din alte state europene, motiv pentru care ii sfatuim pe cetateni sa incerce sa ia legatura cu eurparlamentarii nostri, dar si cu parlamentarii pe care ii avem in tara”.
In cadrul conferintei de presa de vineri, presedintele PNL Onesti, Mihaela Badic, care este si primar al comunei Helegiu, a apreciat activitatea europarlamentarului Renate Weber si utilitatea vizitei facute de tineri la Bruxelles.
“Doamna Renate Weber, care este un europarlamentar foarte activ, a fost invitata si la Clubul Liberal Onesti – a spus Badic. Ne bucuram ca ne-a ales pe noi pentru aceasta vizita. Am avut si copii de la tara, care nu au avut ocazia sa vada astfel de institutii europene”.
Toate cheltuielile facute cu deplasarea la Bruxelles sint decontate de Parlamentul European, iar cei care au fost acolo au fost introdusi in baza de date a institutiei si vor primi periodic mesaje cu programele si actiunile forului european.
La conferinta de presa de vineri au mai participat consilierii liberali Mircea Cetean, Mihai Sova, Gelu Nicolcea si Cezar Olteanu, care au mai prezentat informatii si despre alte probleme locale si nationale. Vom reveni cu amanunte.
George MARTIN
silviutu a zis
Frumos gest din partea primarului liberal Mihaela BADIC, care a avut initiativa de a o invita in vara pe doamna Renate Weber la Clubul Liberal Onesti. Copii cred ca au fost extaziati!
mihail a zis
Bravo BADIC! Onestenii au nevoie de un primar ca tine!