TVR e ca și moartă, o mai ține Tănase țeapănă în geam, ca să-și ia leafa el și celelalte mii de trântori neinteresanți care-l înconjoară. Finanțatorii B1 și Realitatea sunt prin pușcării. Adevărul e în insolvență, a lăsat în urmă țepe de zeci de milioane de euro, inclusiv la bugetul de stat. Gândul și Mediapro sunt acum percheziționate zi de zi, cu bănuiala de evaziune și alte minuni.
Cele de mai sus încă emit, apar pe tarabe ori online. Alte sute insituții de presă au murit. Comentatorii consideră că așa le-a fost soarta, au fost prost scrise, nu s-au adecvat noilor vremuri și tehnologii. Nepermis de multă bucurie a însoțit fiecare faliment, inclusiv în breaslă. Fără să știe că și corabia lor se scufundă, ziariștii s-au bucurat că le crapă concurența, că are – huoooo! – datorii la stat, nu și-a plătit impozitele.
Ziariști care scriu cu mânie proletară despre „banul public” omit cu bună știință să vorbească despre funia din redacția lor. Însuși Cristian Tudor Popescu, editorialistul inchizitor de la Gândul, pretinde că nu știe ce-i fac șefii, el doar primește leafa pe card. Atât? Și mai departe?
Nu e nimic anormal să nu scrii despre situația în care te afli, scrie și la manualul de jurnalist că e bine să te abții. Dar ce nu zice la carte este că, dacă tot ești în rahat până la gât, nu e corect să râzi de alții sau să-i acuzi. Un pic de realism, măsură și bun simț n-ar strica în presă, ca să nu se-ajungă la canibalism în masă și la auto-extincție. Deja, în mass-media abundă părerismul și lipsește informația curată, corectă, necomentată, n-are rost să ne mai dăm singuri cu barda.
Și ar mai fi ceva: nu toți cei care scriu într-un ziar sau apar la televizor sunt ziariști, locul lor a fost luat de mercenari propagandiști care nu se atașează de locul de muncă, se mută de colo colo, părăsesc orice corabie la primul semn de inundație.
Soluția? Cătălin Tolontan își răcește gura de câțiva ani pe tema asta: subvențiile de la stat pentru ziare de interes public. Principiul e corect, se aplică în mai multe țări europene, la noi funcționează de mulți ani pentru organizațiile neguvernamentale. Cu presa, în România ar fi mai greu, pentru că orice guvern care ar aloca fonduri ar avea impresia că trebuie lăudat, or nu ăsta e scopul, ci binele public, informarea corectă a cetățenilor.
Dacă presa moare, ziariștii se vor retrage pe blogurile personale, care-s utile, dar mass-media ar fi știrbă, din cauza deficitului de calciu.
Este discutabila initiativa cu finantarea publica a ziarelor de interes national. Nu stiu care ziar ar intra in aceasta categorie – daca ar fi sa te interesezi, ai afla ca vestile despre chilotii EBEI sau bigudiurile Udrei sunt de interes national, in vreme ce o stire despre copiii premiati la o olimpiada este o trebusoara cu iz local, eventual apartamental, ca sa spun asa. Intr-o tara unde coruptia este prezenta la tot pasul, am introduce inca o parghie pentru ca unii sa primeasca spagi pentru ca introduc pe lista ziarelor subventionate un titlu sau altul. In plus, sincer vorbind, s-ar incalca principiile liberei concurente.
Problema, draga Florin, tine mai ales de manageriatul institutiilor de presa. Daca ai sefi tembeli, sa nu te miri atunci cand salariul vine diminuat sau deloc. Tembeli, adica needucati, fara experienta in presa, corupti si inclinati sa dea cui ii pupa mai des funduletul…
1. cred ca ati omis niste persoane din judetul nostru!
2. cand presa devine partizana => moare!
3. subventia ar fi preluata de patroni si nu de jurnalisti!
4. sefii subventionati (asa cum sunt cei din unele institutii de presa abonate la bugete locale) ar cheltui banii in propriu interes! au fost multe cazuri (inclusiv la voi) ! marirea bugetului nu a dus la o crestere a calitatii, notorietatii sau tirajului a.i. ziarul sa se impuna! deci din pct meu de vedere subventionarea nu e de o reteta de succes!