Federația Patronatelor dinTurismul Românesc (FPTR) a realizat un top al motivelor de sărbătoare din cursul anului, de care românii profită din plin. Acestea sunt sărbători legale și religioase, dar și evenimente transformate în produse turistice. La baza topului au stat datele furnizate de sistemul de rezervări RezEx.ro, estimările membrilor FPTR și un sondaj în rândul operatorilor din turism. Iată și nominalizările:
– Sf. Vasile (1 ianuarie) – ocazia perfectă de prelungire a vacanței de Revelion. În 2012, numărul turiștilor care și-au planificat vacanța cu această ocazie a fost echivalent cu cel de Revelion: aproximativ 97.600 pe plan intern și 7.880 pe plan extern;
– Sf. Ioan (7 ianuarie) – aproximativ 15.000 de turiști;
– Valentine’s Day (14 februarie) – aproximativ 28.000 de rezervări pentru diferite destinații turistice, de regulă stațiuni montane sau balneare din România, în special pe Valea Prahovei sau Valea Oltului, dar și în Veneția ori Paris;
– Dragobetele (24 februarie) – până la 18.000 de turiști;
– 1 și 8 Martie (Mărțișor și Ziua Femeii) – preferate sunt Valea Prahovei, dar și stațiunile balneare și chiar Litoralul sau Parisul și Praga (25.000 – 30.000 de turiști);
– 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii – circa 79.000 de turiști anul trecut, pe Litoral (Mamaia și Vama Veche), în stațiuni montane 20.000 și la țară 30.000. Vacanțele externe au fost alese de 4.620 de români (numai în Bulgaria, aproximativ 2.000 de locuri vândute);
– Paștele (Paștele catolic pe 31 martie, Paștele ortodox pe 5 mai, în 2013) – în 2012 au fost 64.700 de turiști pe plan intern și 7.285 pe plan extern. Media zilelor libere luate cu această ocazie a crescut la 7 – 8 zile;
– Rusaliile (23 iunie) – inclusă frecvent în perioadele de concediu (25.000 de turiști);
– Adormirea Maicii Domnului (15 august) – inclusă în perioadele de concediu (32.000 de turiști);
– Halloween (31 octombrie) – 22.000 de turiști anul trecut;
– Sf. Andrei (30 noiembrie) și 1 Decembrie – 35.000 de turiști;
– Crăciunul (25 decembrie) – aproximativ 58.000 de români au solicitat vacanțe. Cele mai solicitate au fost pensiunile rurale, dar și stațiunile de ski din Alpi ori alte destinații europene (Franța pe primul loc);
– Anul Nou – 97.600 de turiști anul trecut, preferate fiind zonele rurale și montane, dar și stațiunile balneare și orasele mari din România. (Petru DONE)
Lasă un răspuns