Doi dintre pacienții care au solicitat consulturi de urgență ieri noapte în secția ORL a Spitalului Județean au refuzat internarea, după ce au primit îngrijirile medicale. Deși au căzut victime unor agresiuni, cei doi bărbați tăiați cu lama cuțitului nu au vrut să rămînă în spital. Primul dintre cei doi pacienți înjunghiați în zona gîtului a fost băcăuanul Vasile Dobrescu, în vîrstă de 24 de ani. „Tînărul prezenta o plagă înțepată în regiunea mandibulară dreaptă și o plagă superficială în spatele capului. Cu toate că sîngera abundent, după suturarea plăgii a refuzat internarea. Împrejurările în care a fost tăiat erau destul de încurcate, cu un cumnat violator care a fost eliberat de Parchet și care a venit să se răzbune pe el”, ne-a declarat dr. Ioan Truță, medicul ORL de gardă. La scurt timp după consultul solicitat de Dobrescu, un alt băcăuan tăiat la gît a cerut ajutorul cadrelor medicale din secția ORL a Spitalului Județean. Marius Dîlcu, de 21 de ani, a refuzat și el internarea după ce medicul de gardă i-a suturat plaga de la gît. „Pacientul a avut mare noroc, pentru că tăietura cuțitului a fost superficială. Plaga era chiar în dreptul carotidei și, dacă ar fi fost mai adîncă, viața pacientului era în mare pericol”, a spus dr. Truță. Cei doi tineri agresați care au fost amenințați și tăiați cu cuțitele nu sînt singurii pacienți ai secției ORL care au refuzat internarea după ce au fost victime ale unor altercații sau neînțelegeri. (C.D.)
Lasă un răspuns