Traficul feroviar va fi închis pe distanţa Buhuşi – Bacău, în perioada 17 – 30 septembrie 2018, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Buhuşi şi Gârleni, pe secţia Bacău – Piatra Neamţ – Bicaz, potrivit unui comunicat al CFR Călători.
Transportul pasagerilor pe acest segment va fi asigurat cu autobuze. CFR recomandă pasagerilor, ca, înainte de efectuarea călătoriei, să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren sau suportarea costurilor amenzii, conform reglementărilor în vigoare.
Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să îi contacteze pe reprezentanţii companiei la numerele de telefon din staţiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din Bucureşti Nord) sau să se adreseze personalului din staţii.
Lasă un răspuns