Un traficant de migranți gorjean, care avea mandat de arestare european emis de autoritățile din Franța, a fost prins de polițiști în casa unei persoane din satul Cârligi, comuna Filipești, din județul Bacău.
„La data de 29 septembrie a.c., în urma activităților operative desfășurate, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentului Urmăriri, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Filipești, au efectuat o descindere la domiciliul unei persoane de pe raza satului Cârligi, în urma căreia a fost prins un bărbat de 32 de ani, din județul Gorj, urmărit la nivel internațional.
Bărbatul se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autoritățile din Franța, fiind condamnat la 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și aderare la grup infracțional organizat”, au transmis reprezentanții IPJ Bacău.
Bărbatul făcea parte dintr-o rețea de trafic de persoane, în care erau implicate circa 10 cetățeni de naționalitate română. Această rețea organiza transporturi ilegale de persoane clandestine între România, Franța, Anglia, Belgia și Olanda. În perioada 2017-2018, traficantul de migranți prins în Bacău a trecut ilegal frontiera britanică mai mulți migranți.
În prezent, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea sa pentru o perioadă de 24 de ore. În continuare, se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile franceze.
Lasă un răspuns