• patru băcăuani sînt cercetați penal pentru că au vîndut unor proxeneți mai multe fete în străinătate • prețul pentru sclavele plăcerii oscila între 1.500 și 2.000 de dolari
Doi tineri buhușeni și doi din comuna Berești Tazlău au ajuns în vizorul polițiștilor de la Centrul Zonal Bacău de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Bacău (CZCCOA), sub acuzația de proxenetism și trafic cu ființe umane. Primii care s-au „bucurat” de atenția polițiștilor au fost buhușenii Florin Stan, de 28 de ani, și Marius Raicu, de 32 de ani. Cei doi sînt acuzați de faptul că, încă de acum cinci ani, și-au organizat o filieră internațională de traficanți de carne vie și au scos ilegal din țară peste 30 de tinere, unele minore, pe care fie le-au vîndut unor proxeneți, fie le-au silit să practice prostituția. Rețeta a fost simplă. Profitînd de naivitatea fetelor, cei doi le-au promis locuri de muncă în Italia, iar costul vizei și al transportului urma să fie achitat după ce tinerele obțineau prima leafă. Oferta a părut tentantă, mai ales pentru unele fetefără nici o perspectivă în țară și care au fost bucuroase că nu trebuie să se împrumute pentru a pleca la muncă și nici nu trebuie să dea bani pentru pașaport.
Ceea ce a urmat este lesne de imaginat. Fetele au fost urcate, ca vitele, în TIR-uri, cu care au fost transportate în Italia, unde fie au fost vîndute unor proxeneți albanezi, la prețuri cuprinse între 1.500 și 2.000 de dolari, fie au fost puse să se prostitueze chiar de cei doi buhușeni. Exportul de carne vie a fost întrerupt însă pe 28 mai anul acesta, cînd Florin Stan a fost arestat în Vama Borș, în momentul în care încerca să iasă din țară cu șapte fete. Marius Raicu, partenerul său de afaceri, a reușit să dispară, după ce Parchetul a emis, în lipsă, pe numele lui, un mandat de arestare preventivă de 25 de zile.
Alți proxeneți cu aceleași îndeletniciri sînt și Mihai Iojă, 25 de ani, și Vasile Iojă, de 30 de ani, din comuna Berești-Tazlău. Începînd de acum doi ani, ei au racolat fete, pe care, tot în schimbul obținerii unui loc de muncă, le-au dus spre Italia. Fetele nu au ajuns însă niciodată în peninsulă, deoarece au fost abandonate în Macedonia, unde au fost vîndute proxeneților sîrbi. După ce aceștia din urmă considerau că nu mai au ce face cu ele, le revindeau, astfel că au existat și cazuri de tinere care au trecut prin mîinile mai multor „pești” de ocazie. Două dintre ele au reușit să fugă, cu ajutorul unui client, spre trupele KAFOR, care au anunțat autoritățile locale. Pe baza dosarului întocmit de polițiști, Mihai Ioja a fost arestat, iar Vasile Ioja este cercetat în stare de libertate, sub acuzațiile de proxenetism și trafic de persoane. În cazul în care instanța îi va găsi vinovați, cei patru riscă o pedeapsă cuprinsă între cinci și 15 ani de închisoare. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns