Pe 21 august 1988, un camion plin cu 63 de persoane, printre care mulți copii, pleacă din județul Bacău spre Harghita, pentru culesul cartofilor. Șoferul decide să meargă pe drumul forestier Dărmănești – Covasna, unul foarte greu. La ora 19.10 se răstoarnă în apa Uzului.
În accident pier 27 de suflete. 23 dintre acestea sunt coborâte la cele sfinte pe 25 august, în cea mai mare înmormântare colectivă din istoria României, potrivit unui reportaj Antena 1.
21 august 1988. Vremurile-s grele. Oamenii vor să muncească, să mai adune un ban. În Faraoani, Valea Mare ori Orbeni se știe că pe seară va veni un camion ce va transporta persoane din județul Bacău spre Harghita, acolo unde culesul cartofilor e în toi. Se ve merge cu mic, cu mare.
Se adună multă lume: 63 de persoane. Camionul nu e autorizat să transporte atâtea suflete, așa că se ia decizia de a se merge pe un drum forestier, Dărmănești – Covasna, pe Valea Uzului, nu pe asfalt, pentru a ”dribla” Miliția.
„În mașină, cei mici cântau, dansau. Era mare veselie”, rememorează cei ce aveau să trăiască. La 19.10, după ce se trece un pod, șoferul observă că din față vine o ”Dacia” de culoare roșie. Locul e îngust, dar crede că va avea loc să treacă. Trage de volan dreapta, malul se surpă. Pentru că s-a plecat pentru 10 zile, în spate are și o remorcă, plină cu hainele oamenilor. Aceasta cade în râu, de la o înălțime de opt metri. Antrenează și camionul care, plin cu oameni, se răstoarnă în Uzun.
Tragedia e de nedescris. Se aud țipete, oamenii-s prinși sub fiarele contorsionate ale ”Saviemului”. Unii pier atunci, pe loc, alții, la spital. Se dă alarma, primii care ajung la fața locului sunt cei dintr-o tabără aflată la câțiva kilometri distanță. Târziu, sosește și o macara. Sunt 27 de morți! Cadavrele-s duse la morga din Bacău, răniții, la spitalul din Moinești.
„Am intrat în salonul mare, unde i-am spovedit și i-am împărtășit pe toți. Bărbați și femei, de 50-60 de ani, dar și copii de 13-17. Toți cu fețele arse de soare, de la munca câmpului, cu palmele crăpate, privirea pierdută și neîncrezătoare”, spune, la peste 30 de ani de la tragedie, preotul Ioan Purcar, din Moinești, unul dintre supraviețuitori.
Comuniștii trebuie să mușamalizeze totul. Prim-secretarul de la ”județeană” îl anunță pe Nicolae Ceaușescu. Minimizează, însă, tragedia. Dictatorul vrea ca nu cumva înmormântarea să se transforme într-o acțiune de protest. În Faraoani, fiecare și-a piedut pe cineva drag, oamenii mergeau la muncă, timpurile-s cele mai grele din istoria noastră. Așa că permite ca la îngropăciune să asiste cât mai mulți preoți.
Pe 25 august 1988, în Faraoani are loc cea mai mare și mai neagră înmormântare colectivă din istoria noastră: 23 de sicrie, unele cu corpurile unor copilași nevinovați, sunt puse în semicerc, în fața bisericii. Ceilalți patru plecați, ortodocși, sunt coborâți la cele sfinte la Orbeni. E jale mare.
”Îmi amintesc un fluviu de procesiuni ce se cobora de pe toate ulițele. Ce era să le spun? Le-am vorbit despre suferința mai mare a unui nevinovat, Iisus”, rememorează PS Petru Gherghel, cel care a oficiat slujba acum 30 de ani. În sat, s-a dat zahăr și ulei. Și orez, pentru pilaful de la poamnă… Securiști în civil au împresurat locul. Da, înmormântarea este filmată, iar azi există imagini de atunci, deși pare greu de crezut, dacă ne gândim la condițiile socio-politice de atunci!
Citiți reportajul integral pe a1.ro.
Rememorarea asta-i buna si pt nostalgici. De mentionat si faptul ca, cel mai probabil, copii erau elevi, dusi cu forta la muncile agricole. Personal am trait si eu asa ceva, ca mergeam obligatoriu de 2 ori pe an in „practica agricola” – desi eram elev la un liceu industrial, nicidecum agricol – si eram imbarcati inca de la 6 dimineata in autobuze supraaglomerate, cand nu in remorci trase de tractor. Tot prea multi, tot trecand si prin hartoape, gata gata sa ne rasturnam. Odata ajunsi pe tarla, munceam cu norma ( mare!) de abia le puteam face muncind pana la 5-6 seara. Iar cine nu-si facea norma, lua bataie de la profesorii si maistri insotitori. Sa incerci sa duci cativa stiuleti de porumb acasa era un risc prea mare si el, ca luai alta bataie de la ceapistul care ne controla in traista, la sfarsitul zilei. Iar la sfarsitul lunii de munca fortata (cate sase zile pe saptamana, plus o jumatate de duminica „zi redusa”), luai 200 lei plata, cu care iti cumparai o camasa sau 2 tricouri, ca atat valorau banii. Sclavi inca de la 14 ani… Dar era de munca, nu-i asa tovarasi? Ce vremuri de avant muncitoresc!…
cu 200 lei cumparai 20 de tricouri…ai uitat un 0. Si…in nici un caz ca elev nu luai bataie.Restul e adevarat dar cu infloriturile stai mult mai bine si nu le vad rostul.
Aici se pare ca erau copii care mergeau impreuna cu alti membri ai familiei sa mai castige ceva bani la culesul cartofilor in „secuime” Nu rezulta implicarea scolii.Oricum,asa este,copiii,incepand clasa a V-a din mediul rural si a VIII-a din mediul urban,indiferent de profilul scolii,erau obligati,sub amenintarea unor severe sanctiuni,sa participe la campania agricola de toamna.Aceasta obligatie continua in timpul stagiului militar si cel putin la inceperea primilor doi ani de facultate(asa era in anii 80).Da,am vazut copii,colegi de scoala,batuti de un profesor de sport pantru ca nu si-au facut norma la culesul porumbului.Din pacate,tot ce se recolta,mai ales legumele si fructele de calitate,erau exportate iar pentru poporul roman ramaneau cele de proasta calitate,asa zise”refuzate la export” si scumpe pe deasupra.Nimic de regretat din perioada 1980-1989.
Care e rostul în a pune cuvântul „secuime” în comentariul tău?
Asa se numeste de cand haul si bargaul! Secuime. Ei nu sunt inguri ci secui. Rai, vorbesc putin. Asa cum is motii. Au aceiasi aliura de ciban din munte. Numai cu ei sa nu ai de -aface. Ca nu scapi teafar!
Interesant cum aduceți aminte de accident cu 3 luni înainte de data propriu-zisă: 21 august. Cumva începeți și voi să băgați bățul prin gard cu Valea Uzului?
Am participat și eu la asa ceva… Nu te obliga nimeni, mergeai sa faci un ban, într-adevăr conditiile de munca, trai și transport erau inumane. Cel care a greșit a fost șoferul…conform celor spuse de dn Valy nu încercați cum spune dansul „sa băgați bățul prin gard”, avem instituții care sa se ocupe… Noi trebuie sa comemoram și sa ne rugam pt victime și asa ceva sa nu se mai întâmple vreodată.